Certificat de inmatriculare fals detectat la P.T.F Sculeni
Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au intocmit o lucrare penala unui barbat care circula cu un autoturism pentru care a prezentat la control un certificat de inmatriculare falsificat.
In ziua de 09 mai a.c., in jurul orelor 17.00, s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalitatilor necesare trecerii frontierei cetateanul roman Iulian C., in varsta de 42 ani, conducand un autoturism marca Volkswagen, inmatriculat in Italia.
La controlul de frontiera, barbatul a prezentat pentru autoturismul mai sus mentionat un certificat de inmatriculare emis de autoritatile italiene.
Avand suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat la control politistii de frontiera au efectuat verificari specifice in urma carora au constatat ca stiker-ul aplicat pe reversul certificatului de inmatriculare nu indeplineste conditiile de forma si de fond ale unuia autentic.
Politistii de frontiera au intocmit celui in cauza lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de uz de fals, urmand a fi prezentata Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, in vederea luarii masurilor legale.
Cercetarile continua pentru stabilirea intregii arii infractionale
Sursa: ijpfiasi.ro
Lasă un răspuns