Chiote şi veselie pe parcursul întregii zile de 10 octombrie
Pe 10 octombrie, au ales să-şi unească destinele 24 de cupluri din raionul Ungheni. Cele mai multe dintre ele, 11 la număr, au fost din oraşul Ungheni. Înregistrarea căsătoriilor a durat de la ora 11.00 pînă la 17.00.
Cu toţii au primit în dar, de la Ministerul Justiţiei, cîte un medalion de ceramică, cu inscripţia “Casă de piatră”. “Vă urăm armonie, bucurii nenumărate, fericire şi mulţi, mulţi ani trăiţi în înţelegere şi bunăvoinţă”, se arată în mesajul ministerului respectiv.
Potrivit Svetlanei Andrieş, şefa Oficiului stării civile din Ungheni, un asemenea număr mare de solicitări pentru înregistrarea căsătoriei într-o zi nu a fost de foarte mult timp.
“În ultima perioadă, o bună parte din tineri doresc să-şi oficializeze relaţiile la noi în zilele de miercuri sau vineri, cînd şi biserica oficializază cununiile religioase. De data aceasta, în pofida faptului că a fost o zi de sîmbătă, am avut mulţi doritori. Tinerii speră că cei trei de zece din data respectivă (10.10.10) le va purta noroc”, a spus dînsa.
Trei căsătorii au fost înregistrate în acea zi la Zagarancea, cîte două – la Chirileni şi Pîrliţa, cîte una – la Corneşti, Valea Mare, Mănoileşti, Todireşti, Bumbăta şi Cetireni.
Este pentru al patrulea an consecutiv, cînd cuplurile se înghesiue la oficiile stării civile pentru a-şi înregistra căsătoriile în zile speciale: 07.07.07, 08.08.08, 09.09.09, 10.10.10. Cei ce se gîndesc la căsătorie, mai au la dispoziţie doi ani pentru a o face într-o zi care să conţină aceleaşi cifre. Anul 2011 va fi unul absolut inedit. Pe 11 noiembrie, vor figura 6 cifre de 1.
“Ne dorim din tot sulfetul ca aceste zile să le aducă noroc tinerilor căsătoriţi, să fie fericiţi împreună pînă la sîfrşitul vieţii”, a spus Svetlana Andrieş.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns