VIDEO | Evenimente festive la secțiile protecție civilă și situații excepționale
Pe 4 aprilie, în faţa sediului Direcției Situații Excepționale (DSE) Ungheni s-au adunat numeroşi pompieri şi salvatori. Motivul a fost unul solemn – astfel a fost consemnată Ziua Salvatorului.
Evenimente la fel de festive au avut loc, în aceeași zi, și la secțiile protecție civilă și situații excepționale din Călărași și Nisporeni, care se subordonează DSE Ungheni.
”Prevenirea situațiilor excepționale, dar și salvarea vieților omenești este obiectivul prioritar al pompierilor și salvatorilor”, a declarat Iurie Ciolan, șeful Direcției Situații Excepționale Ungheni. Dînsul a menţionat cu satisfacţie profesionalismul și abnegația de care dau dovadă, zi de zi, angajații subdiviziunilor DSE Ungheni de la Nisporeni și Călărași, dar și de la postul de pompieri și salvatori din orașul Cornești.
Pentru ceea ce au făcut şi continuă să facă în a-şi îndeplini nobila lor misiune, 19 anagajaţi au fost avansați în grad. Dintre aceştia: 14 sînt din Ungheni, 3 – de la Călărași și 2 – de la Nisporeni. La aceeaşi festivitate au fost nominalizați 20 de salvatori şi pompieri din cele trei raioane, care au primit cîte un premiu bănesc. ”Ne mîndrim că avem o echipă de salvatori profesioniști. Drept dovadă sînt distincțiile obținute pentru curaj, devotament și sacrificiu”, ne-a declarat Igor Josan, șef interimar al Secției situații excepționale Nisporeni.
”Nu pot să exprim prin cuvinte semnificația profesiei pe care o am. Este ceva pe care trebuie s-o simți”, a menţionat Iurie Gurghiș, șeful Postului de salvatori și pompieri din orașul Cornești. După 22 de ani dedicați acestei meserii care presupune multe riscuri şi pericole, dînsul nu se mai vede activînd în alte domenii. „Voi pleca din serviciu doar atunci cînd voi înțelege că nu mai pot ţine piept unei situații excepționale”, a ţinut dînsul să remarce.
De notat că, de la începutul anului curent, pe teritoriul raionului Ungheni salvatorii şi pompierii au intervenit în 73 de situații neprevăzute, dintre care 24 au fost incendii. La Nisporeni mașinile speciale cu inscripția 901 au intervenit de 24 de ori, în 9 cazuri fiind vorba de incendii.
Apropo
Iurie Ciolan, șeful DSE Ungheni, a comunicat pentru ”Expresul” că, pe data de 7 aprilie, pe Piața Independenței din Ungheni va avea loc, în premieră, o prezentare a tuturor unităților de transport aflate în dotarea Direcţiei Situaţii Excepţionale. ”Ne dorim să eliminăm unele mituri, cum ar fi: pompierii au venit tîrziu sau pompierii au venit la incendiu fără apă”, a accentuat, în încheiere, Iurie Ciolan.
Ina Landa
VIDEO : TV Euronova
Lasă un răspuns