“Cultura la sat se zbate pentru a supravieţui”

De vorbă cu Grigore Stamati, directorul Casei de cultură din Ciuteşti
S-a născut în 1959, la Dolna, raionul Nisporeni, iar peste şapte ani familia sa trece cu traiul la Ciuteşti, în satul de baştină al tatălui său Ion. Aici revine după absolvirea Colegiului de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chişinău şi se angajează plenar în dezvoltarea culturii la sat. Din 1989,  este director al Casei de cultură din Ciuteşti. În paralel, s-a preocupat de sculptatul în lemn, a lucrat cu tinicheaua, a confecţionat acoperişuri la fîntîni, horboţică din tinichea la casele multor gospodari, a realizat cîteva răstigniri şi a restaurat o troiţă veche, amplasată la graniţa dintre satele Ciuteşti şi Selişte. S-a făcut remarcat prin măştile sale excepţionale.
Ce mai face Măria Sa, Cultura la sat, domnule director?
Se zbate pentru a supravieţui. Criza, atît economică, financiară, cît şi politică, este rezultatul direct al unei crize spirituale prin care trece societatea.
Dacă ar fi să-i daţi o definiţie culturii, ce ne-aţi spune?
Cultura este o viaţă condensată, o luptă veşnică pentru lumina valorilor morale şi spirituale, pentru adevăr, bine şi frumos spre a-l face pe om mai bun şi mai onest.
Cînd, credeţi, se va ameliora situaţia în cultură?
Doar atunci cînd valorile culturale şi spirituale vor fi situate mai presus de interesele de partid sau de grup. Pentru a redresa ceva esenţial în cultură trebuie găsite mijloacele şi căile de schimbare a mentalităţii. Avem nevoie de străfulgerări mintale excepţionale.
Aţi pomenit cuvîntul „mijloace”. Ce aţi avut în vedere?
Am vrut să subliniez finanţarea insuficientă a culturii. Dar se cer importante investiţii pentru conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural existent. Bugetele acoperă însă parţial necesităţile instituţiilor culturale, astfel că acestea nu sînt orientate spre peformanţă, ci spre supravieţuire.
Şi care e soluţia?
E nevoie de descentralizarea culturii. Conducerea de vîrf trebuie să renunţe la monopolul asupra culturii. Statului îi revine doar misiunea de a construi mecanisme care să încurajeze şi să protejeze dezvoltarea culturală la sat.
Să trecem la o notă mai optimistă. Ce mai face studioul artistic „Masca”?
A fost atestat acum trei ani. Aici activează 10 copii pasionaţi de confecţionarea măştilor.
Ce e obligatoriu cînd faci o mască?
Să ştii să redai caracterul personajului pe care îl reprezinţi.
Cum credeţi, ce prevalează în societate: măştile sau oamenii?
Şi una şi alta. În parlament şi-n guvern însă măştile sînt la modă.
Care e pulsul vieţii la sat?
E un haos cu care trebuie să lupţi. Cultura, ca şi veşnicia, s-a născut la sat, iar satul se află într-un jalnic proces de degradare. Într-o ţară cu mulţi oameni făţarnici şi corupţi e imposibil ca valorile spirituale să triumfe. Unui lucrător de cultură i se cere mult, dar este răsplătit cu foarte puţin.
Deci, dacă recunoaştem sincer, atmosfera de la sat nu e tocmai sănătoasă?
Lumea e dezorientată, dezamăgită şi nu mai crede în nimeni. Bunătatea, cinstea, corectitudinea încă nu au devenit indici ai verticalităţii morale. Oamenii sînt înrăiţi, fiind preocupaţi doar cum să acumuleze cît mai multe bogăţii. Nu mai e la modă să fii decent, cuminte, binevoitor, măsurat în toate. Trăim o viaţă  fugărită, lipsită de încrederea în ziua de mîine. Adevăratele valori sînt date peste cap.
Să însemne oare toate acestea că trebuie să lăsăm mîinile în jos?
Eu sînt optimist şi sper să existe o soluţie. Dar numai cu bunele intenţii nu se clădeşte o viaţă mai bună. E nevoie de multe eforturi. Cel mai bun sfetnic este încrederea în forţele proprii. Viitorul trebuie gîndit, dar nu ghicit. E necesar să ne menţinem speranţa, seninătatea gîndirii, să promovăm înţelegerea între oameni, chiar dacă mulţi îşi închid porţile eu-lui interior.
Să revenim la izvoare, la obiceiurile şi tradiţiile populare.
Folclorul, datinile, obiceiurile şi tradiţiile sînt suprema avuţie a unui popor. Din păcate, asupra folclorului nostru planează un mare pericol. Tineretul se înstrăinează de această comoară. Cu alte cuvinte, folclorul la noi mai mult se mimează şi este scos pe scene doar cu anumite ocazii, la festivaluri sau sărbători. Au devenit o raritate clăcile şi şezătorile, iar nunţile se fac noaptea, accentul fiind pus pe bucate şi închinatul banilor. Au fost date uitării şi conocăriile tradiţionale.
Spre ce îi orientaţi pe elevii dumneavoastră de la Şcoala de ate plastice?
Să aprecieze frumosul, punînd preţ pe valorile naţionale, pe arta veritabilă.
Care vă sînt planurile pentru următorii 5-10 ani?
Nu obişnuiesc să-mi fac planuri mari, căci viaţa este imprevizibilă.
Sînteţi ambiţios?
Sînt ambiţios în promovarea valorilor autentice, deşi nu e chiar atît de uşor şi nu întotdeauna îmi reuşeşte.
Sînteţi un om măsurat?
Cîte odată acţionez intuitiv, nu-s prea calculat în toate. Uneori persistă spontanietatea.
În ce zodie sînteţi născut?
A racului, ceea ce însă nu înseamnă că dau tot timpul înapoi.
Sînteţi nervos?
Se mai întîmplă, deşi mă strădui să fiu cumpătat.
Soţia dumneavoastră, Nadejda, e pedagog. Cum se împacă omul de cultură cu cel din învăţămînt?
Tronează buna înţelepciune şi respectul reciproc.
Bucuria cea mai mare, cu siguranţă, vă sînt copiii.
Da, ei sînt mîndria şi speranţa noastră. Fiica Ana e studentă la Universitatea de Stat, facultatea antropologie. Feciorul Mihai e profesor la catedra Design industrial a Universităţii Tehnice şi îşi pregăteşte teza de doctorat. A cîştigat o bursă în Franţa, la Paris, unde şi-a expus lucrarea „Banca îndrăgostiţilor”. Este înnebunit după aparatul de fotografiat. Mă bucur că m-a ascultat. Pe cînd era student, îi spuneam: ce poţi face azi nu lăsa pe mîine, fiindcă mîine vine cu problemele lui şi nu încape în timp.
Ce faceţi atunci cînd sînteţi trist şi disperat?
Mă refugiez în sînul naturii. Mă ridic pe cel mai înalt deal din preajma satului, admir priveliştea care mi se deschide în faţa ochilor.
Aţi recurs vreodată la sponsori?
Sponsorul meu este speranţa. Nu sînt omul căruia îi place să se umilească.
Care este electoratul în satul Ciuteşti?
Imprevizibil ca peste tot, se lasă uşor manipulat.
Ce ar  trebui să facă alegătorii pentru a apuca timpuri mai bune?
Să voteze corect. Cînd lumea va fi independentă din punct  de vedere economic, va alege oameni deştepţi şi cinstiţi, care pledează pentru idealurile noastre naţionale.
Ce este viaţa?
Un teatru trist. Eu prefer o viaţă tihnită, căci un om de creaţie are nevoie, mai întîi de toate, de linişte.
Ce aţi întreprinde pentru cultură, dacă aţi avea mulţi bani?
Aş crea condiţii optime şi aş angaja specialişti tineri, pe care i-aş remunera mult mai bine decît statul.
Cum se cotează Casa de cultură pe care o conduceţi?
Satisfăcător, deşi e loc şi pentru mai bine. Participăm la toate fetivalurile raionale. Am fost prezenţi  cu expoziţia de măşti la Ungheni, Iurceni, Nisporeni. În 2009, am fost desemnaţi cei mai buni la Festivalul raional al obiceiurilor de iarnă ”V-am ura, v-am tot ura”, iar în anii 2010-2011 ne-am ales cu locul doi. De Anul Nou am mers, în premieră, cu măştile prin sat, cu urături  netradiţionale.
Ce aţi mai avea de adăugat fără ca eu să vă ispitesc?
Aş dori ca Guvernul să se întoarcă cu faţa spre cultură. Mi-aş dori să se încălzească sala mare a Casei de cultură, să ne vedem cît mai curînd în Uniunea Europeană, să conveţuim în mod paşnic, fără a ne pizmui şi a ne invidia, să lăsăm la o parte rînza noastră moldovenească. Pentru a ieşi din impas, trebuie să ne suflecăm mînecile, să demonstrăm o punctualitate germană şi să ne pătrundem de responsabilitatea şi hărnicia chinezească. Şi, deoarece ne aflăm încă sub semnul sărbătorii celei mai duioase fiinţe – Femeia, doresc să adresez sincere şi călduroase felicitări femeilor redacţiei „Expresul”, dar şi celorlalte femei, urîndu-le multă sănătate, fericire, voie bună, pace-n suflet şi-n familie.

Grigore Drăgan