Sindromurile ,,ex” şi „victimă”, pînă cînd?

De la începutul anului curent, datorită Transnistriei, Moldova a fost deja de două ori în vizorul lumii întregi. Prima dată – chiar pe 1 ianuarie, cînd un pacificator rus a împuşcat mortal un tînăr pe podul de peste Nistru de la Vadul-lui-Vodă. Peste trei săptămîni, la 24 ianuarie, o nouă veste înroşeşte primele pagini ale agenţiilor de ştiri. O explozie s-a produs la Tiraspol. Deflagrația a avut loc într-un bloc locativ din centrul oraşului. Ulterior, “Tiras News” scria că a fost organizat un atac asupra fostului aşa-zis ministru al securității de stat din regiunea separatistă, Vladimir Antiufeev.

Blocul era păzit. În plus, se mai spunea că există deja un portret robot al suspecţilor. Apoi, a apărut altă informaţie: că, de fapt, camerele de supraveghere din acel bloc nu funcţionau şi nu se ştie cum s-a produs deflagraţia. Nu îmi rămîne decît să conchid, după toate acestea, că avem de a face cu o ,,teorie a conspiraţiei Made in Transnistria”, inspirată din vechile cărţi ale defunctului НКВД.
Versiunea, conform căreia atacul ar fi fost pus la cale de Kremlin, pentru a sustrage atenţia de la tragicul eveniment de pe podul de la Nistru din 1 ianuarie, cade din start. În primul rind, nu s-a întîmplat nimic deosebit după acel omor. Nici ambasadorul rus Valeri Kuzmin nu a fost expulzat, nici blocurile de pe pod nu au dispărut şi nici măcar discuţiile oficiale privind schmbarea trupelor de pacificatori cu o misiune internaţională nu au început.
Generalul Vladimir Antiufeev a decis să meargă pe calea deja verificată, care s-a dovedit a fi cea mai bună pentru toţi funcţionarii de stat din spaţiul ex-sovietic. Să nu uităm că Antifeev a făcut  campanie pentru fostul lider de la Tiraspol, Igor Smirnov, denigrîndu-l pe actualul  lider separatist Evgheni Şevciuk. Acum, Antifeev, pierzîndu-şi funcţia, doreşte să se erijeze în victimă şi astfel să poate obţine azil politic undeva.
În tot spaţiul ex-sovietic, dar şi în cel post-socialist, nici un demnitar de rang înalt nu vrea să plece din funcţie sau, dacă o face, îşi pregăteşte un succesor pentru avea bătrîneţi liniştite. În cazul în care  nu reuşeşte, începe dosariada, deşi rar se ajunge la condamnări.
De ce se tem cei ce devin peste noapte “foşti”? E simplu. Cînd sînt în funcţie, aceştia împart banii, călcînd, de multe ori, dincolo de muchia legii, iar atunci cînd apare un concurent, se zbat ca leii în cuşcă să-l oprească. Ce le rămîne în caz de eşec? Să ceară azil într-o altă ţară, devenind peste noapte victime ale noului regim. (Cazul oligarhului rus Boris Berezovski, sau al  fostului primar moscovit, Iuri Lujkov).
Cînd oare “foştii” de la noi vor ajunge să dea răspuns sau, cel puţin, să-şi facă probleme din cauza ilegalităţilor pe care le-au comis în perioada de activitate, rămîne o enigmă…
Constantin Uzdriș