”Cei mai buni și mai frumoși oameni vin din Nisporeni”

Originară din satul Marinici, raionul Nisporeni. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. În prezent, este una dintre cele mai cunoscute jurnaliste de la postul național Radio Moldova. Zina Izbaş este cunoscută şi ca poetă, fiind membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
Chiar recent, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii și aniversării a 162-a de la nașterea lui Mihai Eminescu, Secretarul de stat pentru Românii de Pretutindeni (din cadrul Ministerului de Externe al României), Eugen Tomac, i-a acordat o diplomă de excelență și un premiu special.
„Dăruirea și pasiunea cu care înțelegeți să vă tratați meseria se constituie în una dintre cele mai importante contribuții aduse dezvoltării și promovării culturii în Republica Moldova. Cele cinci plachete de versuri de-a lungul anilor completează patrimoniul românesc în ansamblu, cucerind prin simplitate, profunzime și sinceritate. Loialitatea față de postul public Radio Moldova a făcut ca mii de oameni – tineri sau vîrstnici – să fie părtași ai demersului dumneavoastră întru promovarea tinerelor talente”, se arată în mesajul Secretarului de stat transmis Zinei Izbaș.
Noi am invitat-o la un Espresso, ca să aflăm mai multe despre ea şi despre activitatea sa.
Cînd spuneţi Nisporeni, la ce vă gîndiţi, doamnă Izbaş?
Mă gîndesc la baștina mea, iar dorul pentru ea îl simt în permanenţă. Întotdeauna mă bucur pentru ceea ce aud că se face frumos aici. Chiar sînt fericită atunci cînd este vorba de ceva pozitiv, de ceva bun. Pămîntul acesta al nostru: dealurile, văile, colinele – toate îmi sînt atît de dragi și sînt fermecată, vrăjită pentru totdeauna. Totate acestea mă aduc la Nisporeni. Și întîlnirile cu oamenii de la noi, pentru că – poate că sînt subiectivă – dar cei mai buni și cei mai frumoși oameni vin din Nisporeni.
Reveniți des la baștină?
Revin ori de cîte ori îmi permite timpul și posibilitatea. În virtutea meseriei pe care o am, eu cutreier întreaga republică. În fiecare săptămînă sînt undeva și îmi place lucrul acesta. Totuşi, probabil, de cele mai multe ori, vin la Nisporeni, vin acasă.
Vorbiți-ne, vă rog, despre creația dumneavoastră?
Eu scriu poezie din copilărie. Dar scriam, pur și simplu, pentru mine. Așa şi mi-am zis inițial: că voi scrie doar pentru mine, pentru un jurnal, pentru ceva al meu și atît. Iată că, într-un moment dat, vine un coleg de-al meu mai tînăr și-mi zice: ”Eu mi-am transmis manuscrisul la București, foarte curînd o să-mi apară o carte”, după care continuă: ”Ştiu că şi tu ai poezie, ai scris și scrii. Adun-o și hai să facem o carte”. M-a aprins această idee a colegului, astfel că în anul 1998 a ieşit de sub tipar prima mea carte, ”Dragă, tu”, o carte care conţine o formulă de adresare în titlu. E ca și cum m-aș fi adresat de la microfonul radio: „Dragă ascultătorule”. E o carte de poezie și meditație lirică, care a apărut la editura ”Nosis” din București. E unica pe care am editat-o acolo. Apoi au venit toate celelalte: ”Cîntec pentru tine”, ”Dor de dor”, ”Reduta neuitării”…
Scrieți și proză?
Scriu și proză, dar sînt mai exigentă față de genurile de proză. Încă se resimte în proza pe care o fac reporterul radio din mine. Nu sînt un scriitor care ar scrie proză după toate rigorile pe care le necesită acest gen și atunci sînt mai rezervată în ceea ce privește proza mea. Dar am încercat să aflu părerea unor cititori despre ceea ce am scris în proză. Impresia e una pozitivă.
Ce subiecte abordați cel mai des în creația dumneavoastră?
Dragostea, dar şi valorile general-umane, morala, cultura, onestitatea, curajul, lupta chiar. Este tot ceea cu ce se întîlnește omul, ceea cu ce trăiește un om. Nu e atît de mult. Cărțile mele nu sînt voluminoase. De fapt, sînt de părerea că o carte de poezie nu trebuie să fie foarte voluminoasă, pentru ca cititorul să nu se rătăcească între filele ei. Cred că într-o carte nu trebuie să aduni de toate. Este nevoie să dai o linie corectă lucrărilor pe care le selectezi. Încerc să mă conduc după acest principiu. Toate cărțile mele sînt de același volum, au același număr de pagini, nu foarte multe, ca cititorul să țină minte și prima poezie, și cea de la urmă, iar atunci cînd ar vrea să recitească una dintre poezii, să știe la ce pagină este.
Ați realizat multe interviuri pe parcursul activității dumneavoastră la radio. Cum va simțiți mai bine: atunci cînd solicitați un interviu sau cînd îl oferiți dumneavoastră?
Sigur că mă simt mai bine, mai „acasă” atunci cînd solicit un interviu, fiindcă aceasta este profesia mea, este menirea mea, vocația. În rolul de intervievat mă simt foarte nesigură. Eu sînt persoana căreia nu-i place să vorbească despre sine, în sensul că ”am făcut atîtea, că sînt așa…”. Nu e de mine lucrul acesta. Lasă să vorbească lumea care aude, care vede, care citește.
Mergeţi şi în alte localități pentru a vă prezenta poeziile?
Da. Foarte des. Colaborez cu bibliotecile din Chișinău. La biblioteca publică ”Ovidius” moderez chiar un club al tinerelor talente. Aproape în fiecare lună avem lansări de carte, mai organizăm și expoziție de artă plastică, de obiecte decorative. Deci, viața este o activitate în continuă derulare și nu trebuie să pierdem clipele, căci mai tîrziu ar putea să ne pară rău că timpul a trecut în zădar.
Aţi menţionat undeva că tinerii nisporeneni au ceva deosebit, sînt niște talente aparte. Ce-i deosebește, totuși, de ceilalți?
Am un sentiment aparte pentru ei, deoarece chiar sînt talentați. Cred că aşa cum vorbesc cei de la Nisporeni nu vorbește nimeni, cum scriu cei de la Nisporeni – nu scrie nimeni, cum cîntă cei de la Nisporeni – nu cîntă nimeni. Avem foarte mulți jurnaliști, originari din Nisporeni. Sînt toți foarte buni și cu asta mă mîndresc.
Ina Landa