Назад! Înainte! Where?

25 noiembrie 2011, secolul XXI, oraşul Ungheni.
La mai puţin de un kilometru de Uniunea Europeană a fost sfinţit un monument, construit, potrivit consilierului raional PCRM, Valeriu Calmaţui, de către „tineretul comsomolist din Ungheni”. Atunci cînd am citit titlul acestui articol în ziarul „Expresul”, am avut impresia că m-am tîmpit şi nu mai pot citi sau că nu pot asimila ceea ce citesc.
Trecînd, totuşi, mai departe, am aflat că, printr-o decizie a Consiliului orăşenesc, Primăria Ungheni a alocat 10 mii pentru reabilitarea monumentului.
Mai departe şi mai interesant. Citez din ziar: „Nu contează perioada sau semnificaţia acestui monument. Important e că aici au murit oameni, au fost executaţi fără judecată, ceea ce nu este corect”, a accentuat şi primarul de Ungheni, Alexandru Ambros. Potrivit dînsului, ideea de a renova monumentul este una bună, „cu atît mai mult că în oraşul Ungheni nu sînt multe monumente cu o semnificaţie istorică”. Adevăr vorbeşte gura primarului liberal-democrat: în oraşul Ungheni nu există, de exemplu, un monument al deportaţilor, printre care au fost şi mulţi ungheneni. Numai în anul 1949, din raion au fost ridicate şi duse în Siberia peste patru mii de persoane, oameni de care autorităţile de toate rangurile au uitat aproape complet. Doar la zile comemorative ne scăldăm în declaraţii de compasiune şi condoleanţe.
Oare chiar 12 persoane merită mai multe onoruri decît cele cîteva mii deportate? La 5 ianuarie 1918, aici, la Gara Ungheni, au fost împuşcaţi 12 membri ai primului consiliu (soviet!) Ungheni. Pe atunci, ţara noastră era una independentă, unirea cu România are loc la 27 martie 1918. Rămîn neclare multe aspecte: cine i-a împuşcat pe aceşti 12, de ce şi dacă au fost împuşcaţi cu adevărat?
Monumentul comuniştilor (apropo, oameni care, prin definiţie, nu le au cu cele sfinte) a fost sfinţit. Paradox total: cum poate un preot să sfinţească un monument care este legat cu un regim şi o ideologie ce a închis biserici, făcînd din ele săli de sport, depozite sau orice altceva, numai nu casa Domnului? Cum poţi sfinţi un monument ce aminteşte de un regim care a ars icoane, a schilodit slujitorii pristolului?
Apropo: Eudochia Viziru, un mare promotor al dezvoltării turismului în regiune, notează, la acelaşi subiect (vezi Expresul.com): „Avem atîtea monumente de restabilit, care, într-adevăr ţin de istoria noastră. Din păcate, pierdem timpul şi minţim publicul cu informaţii despre nişte monumente inventate. Cred că lipseşte lista patrimoniului cultural, lista monumentelor istorice, o listă care să fie argumentată de instituţiile abilitate şi să fie, ulterior, aprobată de consiliul local.
Constantin Uzdriș