Creștinii ortodocși de stil vechi au intrat în Postul Adormirii Maicii Domnului

Creștinii ortodocși de stil vechi au început astăzi, 14 august, Postul Adormirii Maicii Domnului, una dintre cele mai importante perioade de post din calendarul ortodox. Acesta va dura două săptămâni, până pe 28 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului.

Cunoscut și drept Postul Sfintei Marii, acesta este considerat unul dintre cele mai aspre posturi de peste an. În această perioadă, credincioșii se abțin de la carne, lactate și ouă, iar dezlegarea la pește este prevăzută pentru 19 august, de sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului.

Postul nu presupune doar restricții alimentare. Credincioșii sunt îndemnați să acorde mai mult timp rugăciunii, să participe la slujbele religioase, să facă fapte de milostenie și să ducă o viață mai cumpătată. De asemenea, sunt recomandate liniștea, reculegerea și evitarea petrecerilor și a distracțiilor zgomotoase.

Postul se va încheia pe 28 august, când este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului după calendarul vechi. În această zi, credincioșii participă la slujbe religioase și, în unele localități, la procesiuni dedicate praznicului.

Postul Adormirii Maicii Domnului durează două săptămâni și este considerat un post aspru, asemănător, prin rânduiala sa, celui dinaintea Paștelui.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
vidobet giriş |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
boostaro |
casinolevant giriş |
şans casino giriş |
casinolevant giriş |
şanscasino |
vidobet |
vidobet giriş |
levant casino |
vidobet giriş |
nigeria betting |
sports betting |
gorabet |
gorabet giriş |
gorabet |
gorabet |
gorabet |
gorabet |
deneme bonusu veren siteler