Sistemul eCall, aprobat în Republica Moldova: 112 va fi apelat automat în caz de accident
Șoferii din Republica Moldova vor beneficia de sistemul eCall, o tehnologie care va alerta automat Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 în cazul producerii unui accident rutier grav. Parlamentul a adoptat modificările legislative necesare pentru implementarea acestui sistem.
eCall este instalat la bordul autovehiculelor și este utilizat deja în toate statele membre ale Uniunii Europene. În cazul unui accident grav, sistemul inițiază automat și gratuit un apel către 112. Totodată, acesta poate fi activat manual de ocupanții vehiculului prin apăsarea unui buton.
După inițierea apelului, sistemul transmite automat operatorilor Serviciului 112 informații esențiale despre accident, inclusiv locația exactă a vehiculului, ceea ce permite echipelor de intervenție să ajungă mai rapid la locul incidentului. Apelurile generate prin eCall vor avea aceeași prioritate ca orice alt apel la numărul unic de urgență.
Potrivit autorităților, noile prevederi modernizează Sistemul informațional automatizat 112 și aliniază legislația Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene, în contextul procesului de aderare.
Aspectele tehnice privind funcționarea sistemului și schimbul de date dintre vehicule și centrele Serviciului 112 vor fi stabilite ulterior prin hotărâre de Guvern.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112.
Legea va intra în vigoare la 13 mai 2027, odată cu modificările la Legea comunicațiilor electronice. O excepție vizează obligația producătorilor și importatorilor de vehicule echipate cu sistemul eCall de a informa consumatorii despre modul de funcționare al acestuia, prevedere care va deveni obligatorie din anul 2030.
Expresul



Lasă un răspuns