Sărbătoare a cărții și a tradițiilor în curtea „Casei Părintești” din satul Palanca
Duminică, 12 iulie, curtea Muzeului de Artizanat „Casa Părintească” din Palanca a îmbrăcat haine de sărbătoare. Într-o atmosferă caldă, inundată de parfumul proaspăt de levănțică, lumânări aprinse și bucate alese pregătite de gazda Tatiana Popa, oameni dornici de frumos s-au adunat pentru a trăi o zi memorabilă.
Întâlnirea a marcat debutul primei activități duminicale din cadrul proiectului „Solidaritatea între generații active, indiferent de vârstă”, implementat de Asociația Obștească „Casa Părintească” și finanțat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, fiind dedicată totodată Zilei Mondiale a Populației. Sub genericul „Dialog între generații și tradiții care ne unesc”, evenimentul a avut misiunea de a înrudi spiritual trei sate: Palanca, Rădeni și Săseni, fiind consfințit simbolic prin oferirea tradiționalului colac de către gazdă invitaților săi.
Momentul central al zilei a fost lansarea de carte a autoarei Valentina Moroșanu – academician, doctor în filologie, critic literar, scriitoare și profesoară de limba și literatura română, care locuiește la Cornova, raionul Ungheni. Autoarea a adus la Palanca un adevărat buchet de lucrări științifice, teze și volume de poezie pline de sensibilitate .„Cartea este sufletul fără de care omul nu poate exista, este ghidul său pentru toată viața”, a spus gazda Tatiana Popa în debutul evenimentului, mulțumindu-i autoarei pentru darul de preț adus muzeului.
Prezența autorităților locale a oferit o greutate aparte dialogului cultural. „Ca o elevă sârguincioasă, am răsfoit cu atenție manuscrisele și cărțile Valentinei Moroșanu și am descoperit frumusețea unor versuri trăite intens, izvorâte dintr-un dor profund de rădăcini, de mamă și de simplitatea curată a satului de altădată. Am simțit că aceste versuri nu sunt doar scrise, ci sunt plânse, cântate și dăruite nouă ca o lumină călăuzitoare”, a menționat Margareta Florea, vicepreședinta raionului Călărași.
La rândul-i, Doina Harea, viceprimara orașului Călărași, s-a arătat profund impresionată de numărul mare de lucrări semnate de scriitoare și de lupta neobosită a acesteia pentru păstrarea autenticității limbii române: „Nu am descoperit încă toate lucrările sale, dar am fost intrigată să o fac după acest eveniment”, a declarat Doina Harea, împătimită și ea de poezie.
Pentru autoarea Valentina Moroșanu, întâlnirea de duminică a fost o adevărată descătușare de emoții și o confirmare a faptului că munca sa de o viață își găsește cel mai curat ecou acasă, printre oameni simpli și mari iubitori de neam. Profund mișcată de analiza literară caldă și riguroasă pe care i-au făcut-o oaspeții, scriitoarea a mărturisit că a petrecut o zi de neuitat cu noi prieteni, noi cunoștințe, emoții pozitive și gânduri care se vor transforma în noi poezii. „Lacrimile s-au ascuns în străfundul versurilor mele și doar inima ofta la auzul comentariilor literare și aprecierile calde rostite de oaspeți. S-a vorbit atât de frumos despre poezie ca simbol al sufletului și cântec al inimii, încât ni s-a trezit tuturor nostalgia copilăriei, dorul de Casa Părintească și bunătatea bunicilor”, a punctat autoarea.
Pe lângă hrana spirituală, publicul s-a delectat cu acorduri calde de fluier și momente artistice deosebite. Sub îndrumarea Tatianei Popa, tineri artiști locali au interpretat la fluiere melodii românești și ucrainene, demonstrând că tradițiile nu au granițe.
Colectivul artistic din cadrul Casei de Cultură Rădeni, condus de Vera Gori, a încântat asistența cu un moment muzical de excepție, interpretând piese populare străvechi.
Doinița Țurcanu



Lasă un răspuns