Parteneriatul dintre Călărași și Ungheni pentru educația timpurie împlinește un an de colaborare
Reprezentanți ai comunităților educaționale din raioanele Călărași și Ungheni s-au întâlnit la Călărași, pe 14 iulie, în cadrul proiectului „Parteneriat pentru educația timpurie de calitate”, care marchează un an de colaborare între cele două raioane.
Vizita a început la Primăria orașului Călărași, unde delegația din Ungheni a fost întâmpinată de viceprimara Doina Harea. „Investiția în educația timpurie nu este doar o datorie administrativă, ci este sufletul comunității noastre. Ne dorim ca fiecare copil din Călărași să crească în spații moderne, sigure și pline de iubire”, a declarat viceprimara.
Programul a continuat la Grădinița „Lăstărel”, unde oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare și cu un program artistic pregătit de copii și cadrele didactice. Directoarea instituției, Tatiana Spînu, a prezentat istoricul grădiniței, proiectele implementate și planurile de dezvoltare, iar metodista Cristina Catană a vorbit despre experiența instituției în cadrul unui proiect transfrontalier dedicat învățării în aer liber și despre bunele practici privind utilizarea naturii ca spațiu educațional.
În cadrul reuniunii au susținut intervenții Tamara Damir, președinta Consiliului Sindical Raional de Ramură Călărași, Liliana Savin, președinta Consiliului Sindical Raional de Ramură Ungheni, Elena Gonța, șefa Direcției Învățământ, Tineret și Sport Călărași, Olga Popa, șefa adjunctă a Direcției Educație Ungheni, Margareta Florea, vicepreședinta raionului Călărași, și Eugenia Tihonov, specialistă în cadrul DÎTS Călărași.
„Schimbul de experiență și colaborarea dintre instituții sunt cheia unei educații de calitate și a unui viitor mai bun pentru copii. Împreună, prin implicare și schimb de experiență, transformăm fiecare provocare într-o oportunitate de creștere”, a menționat Svetlana Gaiduc, directoarea grădiniței „Tereza Sobolevschi”, din Ungheni.
Participanții au evidențiat importanța colaborării dintre instituțiile de învățământ și autoritățile din cele două raioane pentru dezvoltarea educației timpurii și pentru schimbul de experiență între specialiști, subliniind că astfel de parteneriate contribuie la crearea unor condiții mai bune pentru dezvoltarea copiilor.
Expresul



Lasă un răspuns