Lectura ajunge în satele din Călărași cu un bibliobus donat de Franța
Bibliobusul donat de orașul înfrățit Villefranche-sur-Saône din Franța a ajuns în raionul Călărași. Vehiculul, echipat cu un fond de carte în limba franceză, dicționare, enciclopedii și alte publicații, va fi transformat într-o bibliotecă mobilă destinată copiilor și tinerilor din localitățile rurale.
Proiectul are scopul de a facilita accesul la lectură și la resurse educaționale pentru copiii din satele raionului, promovând totodată învățarea limbii franceze și dezvoltarea activităților culturale în comunități.
Bibliobusul reprezintă o donație a orașului înfrățit Villefranche-sur-Saône, realizată prin intermediul Asociației de Prietenie Villefranche Beaujolais – Călărași. Pentru ca vehiculul să poată fi adus în Republica Moldova, Parlamentul a adoptat anterior cadrul legal necesar, care permite importul acestuia cu scutire de taxe vamale.
Autoritățile din Călărași au adresat mulțumiri primarului orașului Villefranche-sur-Saône, Tomas Ravier, viceprimarei și președintei Asociației de Prietenie, Muriel Blanc, precum și soților Vitalii și Silvia Lozovan, pentru contribuția la realizarea proiectului.
Amintim că, inițiativa legislativă aparține deputatei Tatiana Rotari, reprezentantă a Partidul Acțiune și Solidaritate. Potrivit acesteia, biblioteca mobilă este un proiect inovator pentru raion, conceput pentru a facilita accesul la resurse educaționale și culturale în zonele rurale.
Potrivit autorităților, biblioteca mobilă va transporta periodic cărți în limba franceză în localitățile din raion, oferind copiilor oportunitatea de a descoperi lectura și cultura francofonă într-un mod accesibil.
Sosirea bibliobusului are loc într-un an simbolic pentru relațiile dintre cele două comunități, care marchează 50 de ani de prietenie și colaborare între raionul Călărași și orașul francez Villefranche-sur-Saône.



Lasă un răspuns