Peste 600 de vârstnici din Măcărești și Frăsinești au un nou centru comunitar

Vârstnicii din comuna Măcărești vor avea un spațiu dedicat lor, unde vor avea oportunități de socializare, învățare și implicare activă în viața comunității. Pe 11 iunie a avut loc inaugurarea Centrului Comunitar pentru Persoane Vârstnice, un spațiu amenajat în fosta cantină a școlii nr. 2 din localitate.

Centrul va deservi peste 600 de persoane vârstnice din satele Măcărești și Frăsinești.

Noul centru este rezultatul unui efort comun al administrației publice locale, al Asociației Obștești „Baștina Frăsînești”, al Grupului de Sprijin Reciproc Măcărești, al voluntarilor și al organizației HelpAge Moldova. „Vreau să aduc un mare mulțumesc finanțatorilor. Datorită lor avem astăzi în comuna Măcărești un edificiu bine amenajat și echipat corespunzător pentru a face față necesităților tuturor beneficiarilor”, a declarat Sergiu Manciu, primarul comunei.

Un rol important în realizarea proiectului l-a avut Asociația Obștească „Baștina Frăsînești”, care de mai mulți ani implementează inițiative comunitare și atrage resurse pentru dezvoltarea localității. „Ceea ce am realizat noi astăzi demonstrează coeziunea socială a localității noastre. Mână de la mână, prin voluntariat, s-au făcut foarte multe lucruri. Apreciem enorm oamenii care au răspuns invitației noastre și și-au dedicat zile întregi pentru a construi podul, a monta scările, a pune pardoseala și a contribui la amenajarea spațiului”, a menționat Aliona Manciu, administratoarea Asociației.

La rândul ei, Lilia Mărcuță, coordonatoarea Grupului de Sprijin Reciproc din comună, a vorbit despre nevoia unui spațiu propriu pentru seniori: „Până acum, nu am avut un spațiu al nostru. Ne întruneam unde reușeam să găsim o sală liberă, fie la Casa de Cultură, fie la grădinița din sat. De astăzi, avem un edificiu confortabil, spațios și primitor, unde vom putea să ne întâlnim, să comunicăm și să învățăm cum să rămânem activi și implicați în comunitatea noastră”. Potrivit acesteia, seniorii din localitate nu au fost doar beneficiari ai proiectului, ci și participanți activi la realizarea acestuia. Grație instruirilor oferite de HelpAge Moldova în domeniul advocacy și participare civică, membrii grupului au reușit să obțină finanțare pentru construirea balustradei de acces a clădirii, demonstrând că persoanele în etate pot contribui direct la dezvoltarea comunității.

În cadrul centrului vor fi organizate ateliere de meșteșugărit, pictură, activități sportive, instruiri și acțiuni de voluntariat comunitar. Inițiatorii proiectului susțin că noul spațiu va contribui la combaterea izolării sociale și la consolidarea sentimentului de apartenență în rândul persoanelor vârstnice. „Un astfel de spațiu are nevoie de oameni pentru a fi valorificat. Ne dorim să vedem aici persoane în vârstă, persoane cu dizabilități, femei, bărbați și generații diferite care să participe la activități comune. Comunitățile în care există astfel de oportunități demonstrează că îmbătrânirea poate fi o perioadă activă și plină de sens”, a declarat și Dina Ciubotaru, reprezentanta HelpAge Moldova.

Atmosfera festivă a fost întreținută de copiii de la grădinița „Izvoraș”, precum și de ansamblurile  „Prutenii”, „Prutencile” și „Baștina”, care au oferit un program artistic apreciat de participanți.

Centrul Comunitar pentru Persoane Vârstnice din Măcărești a fost creat în cadrul proiectului „Îmbunătățirea participării sociale a persoanelor în etate din Moldova prin dezvoltarea comunităților prietenoase vârstnicilor”, implementat de HelpAge Moldova cu sprijinul Guvernului Federal al Germaniei. Acesta este unul dintre cele 14 centre deschise în cadrul programului în raioanele Ungheni, Telenești și Sîngerei.

Un reportaj foto de la eveniment poate fi văzut AICI. 

Gabriela Boxan


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
radissonbet |
radissonbet |
radissonbet |
betsin |
betsin |
betsin