Produse din Rusia și Belarus, încă prezente în magazine. Autoritățile suspectează reexporturi și reambalare

Imagine simbol, sursa: jurnalul.ro

Deși Republica Moldova s-a aliniat sancțiunilor internaționale împotriva Federația Rusă și Belarus, produse provenite din aceste state continuă să ajungă pe rafturile magazinelor. Autoritățile susțin că acestea ar putea intra în țară prin mecanisme indirecte, precum reexportul sau reambalarea în alte state, scrie tvrmoldova.md.

Explicațiile au fost oferite de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, după ce mai mulți producători locali au semnalat impactul negativ al acestor importuri asupra activității lor.

„Pentru mine tot a fost o enigmă să văd în magazine produse din Federația Rusă și chiar am avut discuții că trebuie să întreprindem anumite activități în scopul curmării”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, o parte dintre produse ar putea ajunge pe piața moldovenească prin intermediul altor teritorii vamale, nu doar din Uniunea Europeană, ci și din alte state. „Trebuie să vedem cum ele pătrund, pentru că e vorba despre o posibilă tranziție a altor teritorii vamale”, a explicat oficialul, fără a exclude nici varianta reambalării sau a ocolirii sancțiunilor prin intermediari.

Ministrul a subliniat că este necesară o intervenție clară din partea autorităților, în contextul în care Republica Moldova se aliniază sancțiunilor europene și se află în proces de retragere din Comunitatea Statelor Independente. „Comerțul cu CSI este de doar 6,5% în prezent”, a precizat acesta.

Datele Biroului Național de Statistică confirmă tendința de reducere a schimburilor comerciale cu statele din CSI. În primele luni ale anului 2026, importurile din această regiune au scăzut la 2,6%, în timp ce comerțul Republicii Moldova este orientat tot mai mult spre piața Uniunii Europene.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *