Parcul din Sadova, pictat de elevi cu motive tradiționale

Imagine: Asociația Rădăcini Sadovene

Parcul din satul Sadova a fost transformat într-un spațiu mai colorat și mai atractiv, după ce elevii, îndrumați de profesoara lor de pictură, Cristina Anghel, au pictat copacii cu motive inspirate din tradițiile populare.

Inițiativa aparține chiar profesoarei de pictură care, împreună cu elevii săi, a decis să aducă mai aproape arta și tradiția de comunitate. Astfel, trunchiurile copacilor din parc au fost pictate cu motive tradiționale, oferind locului un aspect deosebit, în ton cu apropierea hramului satului.

Potrivit Cristinei Anghel, ideea a apărut spontan, în timpul unei activități desfășurate la școală. „Totul a pornit dintr-o pauză dinamică, când ne-a venit această idee. Pentru că se apropie hramul satului, ne-am gândit să înfrumusețăm parcul și să-i oferim un aer de sărbătoare. Nu ne-am așteptat să atragă atât de multă atenție, dar ne bucurăm că oamenii apreciază și sperăm să fie o inspirație și pentru alții”, a menționat aceasta.

Totodată, profesoara spune că proiectul a avut un dublu scop: pe de o parte, înfrumusețarea spațiului public, iar pe de altă parte, implicarea elevilor într-o activitate creativă și educativă. „Prin această inițiativă, tinerii au avut ocazia să contribuie direct la schimbarea aspectului comunității și să valorifice elemente ale culturii tradiționale, iar comunitatea din Sadova demonstrează că implicarea și creativitatea pot transforma spațiile publice în locuri mai frumoase și mai apropiate de oameni ”, a conchis Cristina Anghel.

Daniela Dubanjiu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *