Halatul alb, simbol al grijii și dedicării, sărbătorit la Colegiul de Medicină din Ungheni

Imagine: Expresul

De Ziua Internațională a Asistentului Medical, la Colegiul de Medicină Ungheni a fost organizat un eveniment dedicat celor care și-au ales profesia de a îngriji și de a salva vieți. Programul artistic pregătit cu această ocazie a adus în prim-plan respectul și aprecierea pentru munca depusă zi de zi de asistenții medicali, medici și cadrele didactice din domeniul sănătății.

Evenimentul a fost un omagiu adus oamenilor care poartă cu demnitate halatul alb și care, prin profesionalism, grijă și empatie, contribuie la sănătatea comunității.

Această sărbătoare este marcată anual în instituție, cu scopul de a motiva și inspira viitorii specialiști. „Este o zi semnificativă pentru întreg sistemul medical, pentru că sărbătorim Ziua Asistentului Medical, cel care este mâna dreaptă a medicului”, a subliniat Valentina Țîțu, directoarea Colegiului de Medicină, după care a mai adăugat: „Nu putem să nu marcăm această zi, pentru că suntem o instituție care pregătește asistenți medicali. Îi sensibilizăm astfel pe elevi să învețe cu mai multă pasiune și să acumuleze competențe practice pentru a deveni profesioniști. Este o muncă dificilă, cu mult efort și responsabilitate, dar și cu satisfacții pe măsură. Asistenții medicali merită respect și apreciere deplină”.

Un moment aparte al evenimentului a fost parada halatului medical, unde participanții au prezentat evoluția uniformei medicale de-a lungul timpului. De la primele modele purtate în trecut și până la echipamentele moderne din prezent, parada a ilustrat felul în care halatul medical s-a schimbat în diferite perioade, păstrând însă aceeași semnificație — grija față de oameni și dedicarea pentru profesia medicală.

Totodată, printr-o scenetă jucată de elevii din instituție, a fost adus în prim-plan rolul esențial al asistentului medical în sistemul de sănătate.

Mădălina Grecu, o elevă a colegiului, spune că vede această profesie ca pe ceva unic pentru societatea, ceea ce a motivat-o să o aleagă. „Asistentul medical ajută și susține pacientul, iar comunicarea este esențială pentru a înțelege investigațiile și procedurile ulterioare. Deaceea îmi doresc să continui cu acest parcurs și să devin medic”, spune ea. O altă elevă, Olga Rotaru, a afirmat că pregătirea din cadrul colegiului este una solidă, datorită implicării profesorilor și condițiilor de practică. Și ea a ales același drum profesional din dorința de a deveni medic.

„Pentru a pregăti asistenți calificați trebuie dezvoltate nu doar competențele profesionale, dar și calitățile umane – empatia, bunătatea și dragostea față de oameni. Pe lângă acestea, este esențial și profesionalismul și formarea abilităților practice la patul pacientului”, a menționat și Aurica Pancu, profesoara la Colegiul de Medicină.

Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali este celebrată în întreaga lume la 12 mai, dată ce marchează şi ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale, cea care a pus bazele moderne ale asistenţei medicale.

Tatiana Tesliuc


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *