Decis. Tezele de licență și master vor fi verificate obligatoriu prin sistem antiplagiat

Imagine simbol, sursa zdg.md

Studenții din Republica Moldova vor fi obligați să treacă printr-un proces de verificare antiplagiat înainte de susținerea tezelor de licență și master. Măsura este prevăzută într-un ordin al Ministerului Educației și Cercetării (MEC), publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, toate instituțiile de învățământ superior vor implementa platforma digitală Sistemantiplagiat.ro pentru evaluarea originalității lucrărilor academice.

Sistemul compară textele cu surse disponibile în baze de date academice și pe internet, identificând eventualele similitudini sau preluări necorespunzătoare.

Conform noilor reguli, verificarea antiplagiat devine o etapă obligatorie în procesul de elaborare și evaluare a tezelor. Într-o primă etapă, fiecare student va primi un raport de similitudine înainte de depunerea finală a lucrării, pentru a putea corecta eventualele greșeli de citare sau parafrazare.

Ministerul precizează că rapoartele generate nu vor fi interpretate automat. Acestea vor fi analizate de conducătorul tezei, care va decide argumentat dacă lucrarea respectă criteriile de originalitate.

În situațiile în care sunt depășite anumite praguri tehnice sau există suspiciuni privind conținutul lucrării, analiza va fi realizată suplimentar de o comisie formată din trei cadre didactice.

Ordinul stabilește și reguli privind utilizarea instrumentelor de inteligență artificială în mediul academic. Acestea vor putea fi folosite doar cu respectarea principiilor de transparență, responsabilitate individuală și a regulamentelor instituțiilor de învățământ superior.

Doar lucrările care vor trece toate etapele de verificare și vor primi avizul necesar vor putea fi admise la susținerea finală în fața comisiei de examinare.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *