Grădinițele se golesc: tot mai puțini copii în sistemul preșcolar din Moldova
Grădinițele din Republica Moldova devin tot mai pustii. Datele oficiale arată că, în 2025, numărul copiilor înscriși în instituțiile de educație timpurie a scăzut cu peste 4.000, ajungând la aproximativ 122.900, scrie moldova1.md.
Tendința este mai accentuată în mediul rural, unde migrația familiilor peste hotare și declinul demografic duc la golirea treptată a grupelor.
În orașe, situația este diferită. Grădinițele rămân, în mare parte, ocupate, iar în Chișinău unele instituții sunt chiar suprapopulate. În schimb, în satele din țară, tot mai multe grupe funcționează sub capacitate.
Indicatorul de ocupare arată că, în medie, la 100 de locuri disponibile revin doar 70 de copii, un nivel mai mic decât în anul precedent. Acest lucru indică faptul că unele instituții nu mai funcționează la capacitate maximă.
Potrivit Biroul Național de Statistică, peste jumătate dintre copii – 52,4% – sunt înscriși în instituțiile din mediul urban. Din punct de vedere al genului, 51,7% dintre copii sunt băieți.
Specialiștii atrag atenția că această evoluție reflectă nu doar migrația, ci și scăderea natalității din ultimii ani. Ei recomandă reevaluarea planificării resurselor, adaptarea rețelei de servicii preșcolare și elaborarea unor politici publice care să răspundă noilor realități demografice.
În prezent, în Republica Moldova activează 1.465 de grădinițe, dintre care 1.114 sunt în mediul rural. Totodată, în sistemul de educație timpurie sunt angajate aproximativ 12.500 de cadre didactice.
Expresul



Lasă un răspuns