Foametea din 1946–1947, readusă în conștiința publică printr-o dramatizare emoționantă la Ungheni

„Din ce o să trăim noi?”, „Am doi copii și nu știu cu ce să-i hrănesc…”, „Mi-e foame, mamă…”, „Tată, o să murim?” — sunt doar câteva dintre replicile sfâșietoare care au răsunat în pavilionul Scuarului Înfrățirii din municipiul Ungheni, în cadrul unei dramatizări dedicate uneia dintre cele mai cumplite pagini din istoria noastră – foametea din 1946–1947.

La 80 de ani de la acele evenimente tragice, trupa de teatru „TeatrUngheni” a adus în fața publicului o scenetă care a reconstituit, cu emoție și autenticitate, drama trăită de mii de oameni. Ploaia a însoțit întregul moment și a accentuat atmosfera apăsătoare, iar cei prezenți au resimțit mai intens disperarea, teama și neputința transmise de actori din scenă.

Pe scenă, tinerii actori au redat cu o intensitate remarcabilă suferința unei generații marcate de foame, teroare și pierdere. Publicul a fost, practic, transportat în acei ani de coșmar, în care oamenii luptau pentru supraviețuire în condiții de neimaginat.

„Acest spectacol a fost o adevărată provocare pentru noi. A trebuit să studiem în profunzime această perioadă și am descoperit istorii tot mai dure, greu de conceput pentru generația noastră. Am vrut să transmitem un mesaj clar: să conștientizăm ceea ce avem astăzi. În trecut, oamenii au trecut prin încercări de neimaginat. Disperarea îi împingea la gesturi extreme pentru a supraviețui. Am montat spectacolul într-un timp scurt, mai puțin de o săptămână, dar documentarea și realizarea scenariului au fost cele mai dificile etape”, a declarat Edgar Bunea, regizorul și coordonatorul trupei.

Impresionați de cele văzute, spectatorii au trăit intens fiecare moment. Dramatizarea a evidențiat nu doar tragedia colectivă, ci și nedreptatea suferită de oameni nevinovați.

„Ceea ce am văzut pe scenă a fost impresionant și profund emoționant, prin felul în care acești actori, de toate vârstele, au reușit să redea acele timpuri dramatice pentru neamul nostru românesc. Cele prezentate ne-au „teleportat” pe toți în acei ani de tragedie. A fost o nedreptate profundă față de oamenii și copiii de atunci. Ei nu își doreau decât să trăiască, să aibă pâine și să ducă o viață demnă. Aceste realități au rămas vii în amintirile noastre, transmise din spusele buneilor noștri. Se spune că cine nu-și cunoaște istoria și nu cunoaște adevărul este vulnerabil în fața repetării unor asemenea tragedii”, a menționat Vitalie Vrabie, primarul municipiului Ungheni.

Emoțiile l-au copleșit și pe Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni. „Au trecut 80 de ani de la acele evenimente, dar durerea rămâne. Sceneta vorbește mai bine decât mii de cuvinte. Este esențial să ne amintim trecutul pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Actorii au reușit să transmită nu doar o istorie, ci realitatea prin care a trecut neamul nostru. În același timp, ne-au făcut să reflectăm cât de des ne plângem de lucruri neînsemnate, în comparație cu suferințele îndurate de buneii noștri.”, a spus el.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment de reculegere la Troița Martirilor Neamului, unde toți cei prezenți au depus flori în memoria victimelor foametei.

NOTĂ: Foametea din anii 1946–1947 a fost una dintre cele mai mari catastrofe umanitare care au lovit teritoriul actual al Republicii Moldova în secolul XX. Nu a fost o calamitate naturală inevitabilă, ci o tragedie agravată de politicile autoritare și represive ale regimului sovietic. Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională a Arhivelor, în doar câteva luni au murit de foame peste 123.000 de persoane.

Puteți vedea AICI piesa pusă în scenă.

Tatiana Tesliuc