Peste 20.000 de sesizări de violență în familie anul trecut. Victimele au mai multă încredere în instituțiile statului

Imagine simbol

Numărul cazurilor de violență în familie raportate autorităților este în creștere în Republica Moldova, potrivit datelor prezentate de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin. În anul 2025, poliția a înregistrat peste 20.000 de sesizări privind conflicte familiale, iar instanțele și oamenii legii au emis mii de măsuri de protecție pentru victime, transmite moldova1.md

Potrivit șefei Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, anul trecut poliția a emis aproximativ 6.000 de ordine de restricție de urgență – un mecanism prin care agresorilor li se interzice să se apropie de victimă sau să o contacteze.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la Realitatea, unde ministra a subliniat că numărul mai mare de cazuri raportate indică și o creștere a încrederii victimelor în instituțiile statului.

„În 2025, vorbim de peste 20.000 de sesizări în acest context. Mai mult ca atât, și măsurile de protecție emise de poliție, inclusiv ordinul de restricție de urgență, sunt în creștere. Asta mă face să concluzionez că nivelul de încredere al victimelor violenței în familie în poliție este în creștere, pentru că aceste cifre vorbesc despre intervențiile concrete pe cazuri concrete”, a declarat Daniella Misail-Nichitin.

Totodată, ministra a atras atenția că multe cazuri de abuz nu sunt raportate imediat, deoarece unele forme de violență, precum cea psihologică sau economică, sunt recunoscute târziu de victime.

„De multe ori, violența începe cu niște simple acuzații sau manifestări de violență psihologică, iar în unele cazuri femeile nici nu o percep ca o formă de violență și, bineînțeles, nu toate cazurile sunt raportate la poliție”, a explicat aceasta.

Pe lângă intervențiile poliției, autoritățile încearcă să dezvolte și mecanisme de sprijin pentru victimele violenței domestice, inclusiv prin servicii specializate. Un exemplu este Centrul de Justiție Familială, unde victimele pot primi sprijin într-un cadru interinstituțional, din partea polițiștilor, psihologilor, asistenților sociali și medicilor legiști.

Potrivit ministrei, în 2025, centrul a înregistrat peste 1.400 de sesizări și adresări, ceea ce confirmă creșterea încrederii în mecanismele de intervenție ale statului.

În paralel, autoritățile dezvoltă și instrumente pentru o evidență mai clară a agresorilor și o coordonare mai eficientă a instituțiilor implicate. Printre acestea se numără Registrul de Evidență al Agresorilor și sistemul informațional VioData, aprobat prin hotărâre de Guvern.

De asemenea, la Ministerul Afacerilor Interne funcționează o comisie specială care analizează cazurile soldate cu deces sau vătămări corporale grave în familie. În 2025, în legislație a fost introdusă și noțiunea de femicid.

„Din numărul cazurilor analizate anul trecut de comisia specială, din 69 de cazuri examinate, 12 au fost de femicid. Din această perspectivă, pot confirma că în situațiile de omoruri în familie numărul femeilor predomină”, a precizat ministra.

În același timp, autoritățile fac apel la implicarea comunității în raportarea cazurilor de abuz.

„Este foarte important ca, la nivel de comunitate, atunci când se cunoaște despre astfel de cazuri, acestea să fie raportate la poliție. Nu întotdeauna victima este cea care face prima această acțiune, de multe ori are nevoie de suport care să o ajute să raporteze astfel de situații”, a subliniat Daniella Misail-Nichitin.

Potrivit datelor prezentate de Procuratură, în 2025 au fost înregistrate 13 decese provocate de violența în familie, iar alte patru cazuri de suicid ar fi fost determinate de astfel de abuzuri.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *