Premierul Alexandru Munteanu, în dialog cu cetățenii din Călărași: investiții în infrastructură și sprijin pentru dezvoltarea locală

Imagine: gov.md

Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu locuitorii raionului Călărași în cadrul unui dialog deschis, desfășurat la Casa de Cultură „Ion Ungureanu”. Discuțiile au vizat principalele probleme ale comunității, dar și proiectele pe care Guvernul le are în vedere pentru dezvoltarea locală.

Șeful Executivului a subliniat că modernizarea infrastructurii rămâne o prioritate pentru autorități, menționând proiectele ce țin de construcția și extinderea rețelelor de apă și canalizare, îmbunătățirea serviciilor publice și investițiile în drumurile locale.

„Oamenii își doresc posibilități reale de dezvoltare, servicii publice mai bune și mai multe oportunități pentru tinerii din regiune. Este important să menținem pacea, să rămânem uniți și să continuăm munca, pentru ca tinerii să aibă tot ce le trebuie pentru a reuși aici, acasă”, a declarat Premierul Alexandru Munteanu.

Un subiect aparte al discuției a fost susținerea antreprenorilor locali. Premierul a precizat că investițiile în infrastructură vor crea un cadru favorabil noilor afaceri și vor contribui la creșterea economică în regiune.

Totodată, a fost abordată și posibilitatea extinderii Programului „Curtea Europeană” în localitățile din țară. Implementat în prezent în municipiul Chișinău, programul include lucrări de modernizare a curților de bloc, amenajarea parcărilor, reabilitarea căilor de acces, modernizarea zonelor de joacă și îmbunătățirea iluminatului public.

În discuțiile cu cetățenii, Premierul a evidențiat și necesitatea renovării monumentelor istorice, a consolidării conectivității rutiere și feroviare cu România și Ucraina, precum și a creării unor condiții mai bune pentru viața culturală și socială a comunităților.

La finalul întâlnirii, Prim-ministrul a dialogat cu membrii ansamblului de dansuri „Codrenii”, coordonați de Igor Filipciuc, tineri care duc faima Republicii Moldova la numeroase competiții internaționale.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler