La Călărași: Revelion fără artificii, dar cu show de lumini
Orașul Călărași va întâmpina Noul An într-un mod diferit și responsabil. Pentru prima dată administrația publică locală renunță la tradiționalele focuri de artificii în favoarea unui spectacol modern de lumini. Noaptea trecerii dintre ani va fi sărbătorită împreună cu locuitorii orașului, în Piața Unirii, printr-un eveniment dedicat întregii familii.
Pe scenă va urca Moș Crăciun, care îi invită pe cei mai curajoși și talentați copii să-l încânte cu cântece, poezii sau mici recitaluri artistice, răsplata venind direct din sacul său plin cu daruri. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de DJ Caracter, cu muzică pentru toate gusturile și vârstele.
La miezul nopții, participanții vor avea parte de un show de lumini spectaculos, cu lasere moderne și muzică sincronizată. „Știm cu toții că focurile de artificii afectează grav mediul, animalele și păsările. De aceea, Călărași renunță la artificii! Alegem lumina. Alegem viitorul.”, spun reprezentanții primăriei Călărași.
Evenimentul va avea loc pe 31 decembrie, începând cu ora 22:00, în Piața Unirii din Călărași. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să întâmpine Noul An împreună, într-un mod mai frumos, mai sigur și mai responsabil.
Reamintim că petardele și bateriile de petarde sunt complet interzise în Republica Moldova, iar focurile de artificii pot fi utilizate doar cu respectarea unor reguli stricte, inclusiv interdicția de a le aprinde în intervalul 22:00–07:00.



Lasă un răspuns