Beneficiarii de compensații la energie pot ridica banii de la Poștă, începând cu 15 decembrie

Imagine simbol

Cetățenii care beneficiază de compensații la energie și nu au indicat un card bancar sau social își pot ridica banii de la oficiile poștale din întreaga țară, începând cu data de 15 decembrie. Pentru ridicarea plăților este necesară prezentarea buletinului de identitate.

Potrivit autorităților, peste două treimi dintre gospodăriile care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md vor primi sprijin financiar în sezonul rece 2025–2026. Astfel, din cele aproximativ 783 de mii de cereri depuse, 605.538 de gospodării au fost declarate eligibile în cadrul Programului guvernamental „Ajutor la contor”, a anunțat anterior ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

Gospodăriile eligibile includ peste 1,2 milioane de cetățeni, iar bugetul total alocat de stat pentru acest program depășește 2,3 miliarde de lei. Ministra a precizat că plățile pentru luna noiembrie sunt deja disponibile: beneficiarii care au indicat un cont bancar sau social primesc banii prin transfer direct, iar ceilalți îi pot ridica prin intermediul Poștei Moldovei.

În ceea ce privește valoarea compensațiilor, peste jumătate dintre beneficiari – aproximativ 53% – vor primi suma maximă: 800 de lei pentru gospodăriile care utilizează combustibili solizi (lemne și cărbune) și 1.000 de lei pentru cele care folosesc alte surse de energie. Circa 23% dintre gospodării vor beneficia de compensații intermediare, iar restul vor primi suma minimă, de 500 de lei. Compensațiile sunt acordate lunar, pe întreaga durată a sezonului de încălzire, din noiembrie până în martie.

Datele Ministerului Muncii arată că 287 de mii de gospodării beneficiare se încălzesc cu combustibili solizi, peste 169 de mii folosesc gaze naturale, 106.134 sunt conectate la sistemul de încălzire centralizată, iar mai mult de 42 de mii utilizează energia electrică drept sursă principală de încălzire.

Stabilirea eligibilității a fost realizată prin verificări complexe, prin interconectarea a 12 baze de date ale instituțiilor publice și private, inclusiv ale Serviciului Fiscal de Stat, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Poliției de Frontieră și instituțiilor bancare.

Autoritățile precizează că persoanele nemulțumite de gradul de vulnerabilitate energetică stabilit pot solicita explicații la centrul de apel 0 8000 5000 sau la adresa de e-mail support@ajutorlacompensatie.gov.md. Totodată, cetățenii care nu au reușit să se înscrie până la termenul-limită pot depune cereri și ulterior, urmând să fie incluși în sistem pentru lunile următoare.

Expresul 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
bahis siteleri |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu veren yeni siteler |
deneme bonusu |
hoşgeldin bonusu veren siteler |
yatırımsız deneme bonusu veren siteler