„Parcul Francez” va fi amenajat și modernizat. Primăria municipiului Ungheni a obținut Acordul de mediu

Imagine: Pimăria municipiului Ungheni

Zona verde din preajma Palatului de Cultură din Ungheni va fi amenajată și modernizată. Agenția de Mediu, la solicitarea Primăriei municipiului Ungheni, deja a eliberat Acordul de mediu, în care se menționează expres: „Reieșind din criteriile de selecție pentru determinarea necesității de efectuare a evaluării impactului asupra mediului, s-a stabilit, că efecte semnificative asupra mediului în urma implementării activității planificate, lipsesc”.

„Grație acestui document, pot începe deja anumite lucrări de amenajare a parcului, cu suprafața totală de 13,9 ha. În parc vor fi amenajate terenuri de joacă, cu suprafața de 611 mp, terenuri sportive (de minifotbal, baschet/volei, workout, parkour/alpinism, badminton, tenis de masă și de câmp, teren pentru padel, pentru track), cu suprafața totală de 5217 mp. Se preconizează de asemenea piste pentru bicicliști, alei, un turn de observație, un amfiteatru de vară, zone pentru iarmaroc, pentru grătar etc. – toate amenajate astfel ca să se intervină cât mai puțin posibil în zona verde”, scriu reprezentanții primăriei pe rețelele sociale.

De conținutul integral al Acordului de mediu puteți lua cunoștință aici: https://ungheni.md/acord-de-mediu-pentru-activitatea…/

Terenul din preajma Palatului de Cultură, se mărgineşte pe de o parte cu calea ferată, care traversează râul Prut, deasupra căruia celebrul Eiffel a construit, în anul 1876, podul metalic peste Prut, conform unei legende. În parc este încadrat perfect Palatul de Cultură, un edificiu în care se desfășoară multe evenimente culturale, sunt deschise secții de sport, șah, pictură și dans, dar în incinta acestuia se află și Muzeul de Istorie și Etnografie.

Amintim că, la ședinţa ordinară a Consiliului Municipal din 7 iunie 2024 a fost pusă în discuție chestiunea cu privire la atribuirea numelui parcului din preajma Palatului de Cultură. Astfel, consilierii municipali au votat pentru ca acest parc să poarte denumirea oficială de „Parcul Francez”. Acest subiect a fost supus și consultărilor publice, unde majoritatea unghenenilor au optat pentru denumirea de „Parcul francez”.

 

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *