Elevii din școlile cu predare în limba rusă vor putea fi scutiți de examenul de bac la limba și literatura română

Imagine simbol: stirilocale.md

În premieră, elevii alolingvi din Republica Moldova vor putea obține un certificat care să ateste competențele lingvistice la limba română. Parlamentul a votat introducerea acestui punct în Codul Educației.

Prin urmare, elevii din școlile cu predare în limba rusă vor putea fi scutiți de examenul de bac la limba și literatura română dacă vor susține un test de evaluare a competențelor lingvistice B2. Astfel, tinerii de clasa a XII-a vor avea nota „10” din oficiu la testul de limba română, scrie diez.md.

Anterior, ministrului educației și cercetării, Dan Perciun, a anunțat evaluarea se va face în conformitate cu cadrul comun al limbilor europene, ceea ce înseamnă că va conține patru componente: citire, scriere, ascultare și comunicare.

Competențele de comunicare vor fi evaluate prin metode standardizate și unificate la nivel național. Oportunitatea este deschisă și pentru adulții care urmează programul de studiu al limbii române sau pentru cei care vor să își testeze nivelul de competențe lingvistice.

Pentru implementarea acestei inițiative legislative Ministerul Educației va aloca 191.000 de lei. Banii vor fi cheltuiți pentru elaborarea materialelor de examen, evaluarea lucrărilor scrise și orale.

Expresul


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
deneme bonusu veren siteler |
hoşgeldin bonusu veren siteler