Avortul fără acordul pacientelor va fi considerat infracțiune. Medicii vor face închisoare
Avortul sau sterilizarea chirurgicală a femeilor, fără acordul pacientelor, va constitui infracțiune. Guvernul a aprobat modificările la Codul Penal, iar noile reglementări urmează să fie aprobate și de Parlament, scrie realitatea.md.
Întreruperea sarcinii de către medic sau de către un alt lucrător medical, prin orice mijloace, săvârșită fără consimțământul femeii însărcinate, se va pedepsi cu până la cinci ani de închisoare. Totodată, specialiștii riscă să le i se interzică să ocupe anumite funcții pentru un termen de până la cinci ani.
„Prin proiect se propune instituirea unei noi circumstanțe agravante, atât în cazul provocării ilegale a avortului, cât și în cazul efectuării ilegale a sterilizării chirurgicale. Prin urmare, în cazul reținerii acestor infracțiuni, care au fost săvârșite asupra persoanelor aflate în stare de neputință care se datorează unei boli sau dizabilități, răspunderea penală pentru astfel de fapte va avea un caracter sancționator mai aspru.”, se arată în nota informativă a proiectului.
Actualmente, provocarea ilegală a avortului se pedepsește cu amendă de până la 850 de unități convenționale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani sau cu până la doi ani de pușcărie. Dacă procedura a provocat vătămare gravă a integrității corporale, sănătății sau decesul victimei, specialiștii riscă șase ani de pușcărie.
Expresul.md
Lasă un răspuns