Atenție, cod galben de caniculă! Autoritățile vin cu recomandări

Sursa foto: libertatea.ro

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor și să evite utilizarea focului pe suprafețe deschise, în special în preajma lanurilor cu cereale, spațiilor forestiere și locurilor de agrement. Atenționarea a fost făcută în contextul Codului galben de caniculă anunțat de meteorologi, transmite moldpres.md.

Ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a menționat că, oamenii sunt rugați să evite alimentarea tehnicii agricole cu carburanți și lubrifianți în preajma lanurilor cu cereale, în vederea prevenirii unor incendii de proporții. „Cetățenii sunt îndemnați să evite fumatul în apropierea punctelor de recoltare și depozitare a cerealelor. În condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate produce incendii pe arii extinse”, a spus Liliana Pușcașu.

De asemenea, în zilele caniculare, specialiștii recomandă deplasările în orele de dimineață, fie seara. Persoanele sunt îndemnate să evite pe cât posibil expunerea în soare, să folosească îmbrăcăminte uşoară, subţire din ţesături naturale în culori deschise, precum şi accesorii de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare). Totodată, se recomandă consumul apei.

La fel, medicii atenționează populația, în special persoanele în etate, femeile însărcinate, pacienții cu maladii cardiovasculare, ale aparatului respirator şi alergicii, să dea dovadă de prudență şi să evite aflarea la soare.

Meteorologii au anunțat pentru astăzi Cod galben de caniculă, valabil pe întreg teritoriul țării. Astfel, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C și mai mult.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *