A doua ediție a „Border Marathon” a reunit sute de alergători pe malul Prutului la Ungheni

Imagine: border.gov.md

Pe malul pitoresc al Prutului din municipiul Ungheni s-a desfășurat cea de-a doua ediție a competiției „Border Marathon”, adunând sute de alergători profesioniști și amatori. Evenimentul a început la ora 06:00, cînd participanții la maratonul de 42 km au luat startul, urmați de cei de la semimaratonul de 21 km și de cei de la cursa de 10 km, care au început la două ore diferență.

Competiția a atras alergători din diverse țări, precum și reprezentanți ai autorităților naționale și internaționale cu care Poliția de Frontieră a Republicii Moldova colaborează. Participanții au avut parte nu doar de o provocare sportivă, ci și de o incursiune în activitatea Poliției de Frontieră. Vizitele la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, cu prezentări interesante și demonstrații tactice, au fost puncte de atracție, alături de expozițiile de echipamente și tehnică de ultimă generație.

La finalul cursei, fiecare alergător a avut ocazia să savureze o masă ostășească, pregătită în condiții de cîmp, adăugând un gust autentic aventurii la frontieră.

„Este pentru prima oară cînd particip la acest fel de eveniment în calitate de alergător. Am trăit emoții puternice și am avut deosebita plăcere să fiu alături de participanți. Felicitări și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment și care au adus viață și entuziasm acestei sărbători. Sperăm ca astfel de activități să devină o tradiție în cadrul Poliției de Frontieră” a declarat Ruslan Galușca, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.

Organizat cu ocazia Zilei profesionale și în semn de celebrare a unui stil de viață activ și sănătos, „Border Marathon” este un proiect comun desfășurat de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova în colaborare cu Moldova Trail Run Club.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *