Parlamentul Republicii Moldova marchează 33 de ani. De-a lungul timpului au fost adoptate aproximativ 13 mii de acte normative

Imagine: parlament.md

Parlamentul Republicii Moldova marchează astăzi, 23 mai, 33 de ani de activitate. În această perioadă, forul legislativ a adoptat 12 986 de acte normative și s-a întrunit în 1 895 de ședințe, se arată în comunicatul Legislativului. Ziua Parlamentului Republicii Moldova este marcată în scuarul legislativului printr-o expoziție de fotografii din Arhiva Națională, scrie deschide.md.

Expoziția prezintă clădirea legislativului începând cu anul 1973 și până în prezent. Imaginile sunt din colecțiile Agenției Naționale a Arhivelor și ale Agenției Informaționale de Stat „Moldpres”. La fel, sunt expuse și mașinile de epocă cu care s-au deplasat foștii demnitari de stat.

Primele alegeri legislative în Moldova au avut loc în aprilie 1990. Apoi, Consiliul Suprem al RSS Moldovenești a fost redenumit Parlamentul Republicii Moldova, pe 23 mai 1991.

Potrivit datelor statistice, în cei 33 de ani de activitate, Parlamentul a adoptat 14 legi constituționale. De asemenea, aproape 6 000 dintre legile adoptate sunt organice, iar 508 – ordinare. Restul actelor adoptate au reprezentat hotărâri. Inițiativele legislative au marcat dezvoltarea țării, au vizat un spectru larg de domenii de activitate și au influențat parcursul european al Republicii Moldova.

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al R. Moldova, unica autoritate legislativă a statului, fiind o structură unicamerală compusă din 101 deputați aleși pe liste, pentru o perioadă de 4 ani. Parlamentul este ales prin vot universal, egal direct, secret și liber exprimat.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *