Orașul Călărași se va înfrăți cu municipiul Iași

După ce raionul Călărași s-a înfrățit cu municipiul Iași, chiar de ziua Unirii Basarabiei cu România, care se sărbătorește pe 27  martie, iată că i-a venit rândul și orașului Călărași. „Ne propunem în continuare să dezvoltăm relațiile cu România. Municipiul Iași este cel mai aproape de noi și ne-am propus cu primarul municipiului sa avem o înfrățire. Avem deja avizul Ministerul Justiției și a primăriei municipiului Iași, dar și o decizie a consiliului orășenesc Călărași. Urmează ca la o ședință ordinară a municipiului Iași să semnăm acordul de colaborare”, susține Victor Ambroci, primarul orașului Călărași.

Când se va desfășura ședința ordinară încă nu se știe, cert este că aceasta se va desfășura foarte curând. „Domeniile care urmează să colaborăm vor fi proiectele investiționale transfrontaliere, economie, artă cultură, tineret, sport, tot ce putem dezvolta pentru ambele comunități”, a subliniat primarul.

De menționat că orașul Călărași mai este înfrățit cu alte două orașe din România. Este vorba de municipiul Călărași și Covasna. Totodată, mai are semnate acorduri de înfrățire cu orașele Dve Moghilî din Bulgaria, Iagotin din Ucraina și Bielsk Podlaski din Polonia. „Vrem să restartăm această colaborare pentru că pandemia le-a pus în pauza și credem că acum este momentul oportun pentru că, ca și la noi, unii primari s-au schimbat. În acest an, de hramul orașului Călărași, care va fi sărbătorit de Duminica Mare, am invitat deja reprezentanți ai orașelor înfrățite, unii au confirmat deja participarea”, mai spune Victor Ambroci.

În acest an, hramul orașului Călărași se va sărbători pe 23 iunie.

 

Natalia Junghietu

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *