Agricultorii afectați de precipitații sunt îndemnați să contacteze autoritățile publice locale
Fermierii din Republica Moldova, afectați în urma precipitațiilor recente, care au avut efecte variate în diferite regiuni ale țării, sunt îndemnați să contacteze primăriile locale. Solicitarea vine de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), care precizează că acest lucru îi va ajuta pe reprezentanții instituției să aibă o evaluare exactă a pagubelor și să intervină cu măsuri de suport.
„Astfel, îndemnăm agricultorii care au înregistrat pagube să se adreseze Direcțiilor agricole raionale în termen de 24 de ore de la declanșarea situației excepționale, pentru a înainta un demers oficial, scris în formă liberă, către primăria în raza căreia sunt amplasate terenurile agricole gestionate, indicând suprafața de culturi agricole afectată”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții MAIA.
Potrivit MAIA, în baza solicitării va fi convocată Comisia pentru Situații Excepționale locală, care va evalua gradul de afectare a culturilor și va coordona măsurile de sprijin necesare.
Menționăm că, în urma ploilor puternice și a grindinei din ultimele 2 zile, recoltele moldovenilor au fost distruse, iar câteva străzi și gospodării au fost „înghițite” de apă.
Expresul.md
Lasă un răspuns