Băncile vor fi obligate să implementeze autentificarea prin doi pași la efectuarea tranzacțiilor

Începând cu anul viitor băncile și prestatorii de servicii nebancare vor fi obligați să implementeze autentificarea prin doi factori pentru a previne fraudele în rândul clienților. Cel puțin asta a declarat directorul departamentului sisteme de plăți din cadrul Băncii Naționale (BNM), Victor Șușu, scrie agora.md. 

Autentificarea prin doi pași este o normă la nivelul Uniunii Europene și a fost deja aprobată în Republica Moldova.

Astfel, autentificarea strictă va fi aplicată din anul viitor. Cei doi factori de autentificare vor fi nu doar o recomandare, dar și o cerință care trebuie să fie implementată de fiecare bancă și prestator de servicii nebancare

Reprezentantul BNM menționează că în prezent multe bănci au și implementează metode de astfel de autentificări.

„De exemplu dacă aveți un element de posesie cum este telefonul, al doilea element de autentificare trebuie să nu fie de posesie, spre exemplu amprenta digitală sau face ID”, a spus Victor Șușu.

Această autentificare prin doi pași nu se va face pentru sume mici, explică reprezentantul BNM.

„Pentru până la cinci plăți consecutive, care nu depășesc 1.000 de lei (600 de lei pentru achitarea creditelor) nu se va cere autentificarea strictă. Dacă suma depășește această sumă banca va solicita autentificare dublă”, a mai adăugat Victor Șușu.

În 2023, numărul cardurilor de plată aflate în circulație ajungea la 3,29 de milioane. Dintre acestea, 59,5% sunt carduri active.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *