VIDEO/ Casa ta – eficientă energetic: cum poți obține economii semnificative în facturi

Potrivit estimărilor, locuitorii Republicii Moldova cheltuiesc cu peste 50% mai multă energie pentru a încălzi un metru pătrat de spațiu locativ comparativ cu cei din țările Uniunii Europene. Specialiștii spun că acest lucru se întâmplă din cauza ineficienței energetice a fondului locativ. În Bălți, peste 90 la sută dintre blocuri nu au pereții izolați termic, iar ușile de la intrarea în bloc, geamurile din locurile de uz comun și etajele tehnice sunt locurile prin care se produc cele mai mari scurgeri de căldură.

„Vedeți la momentul de față câmpul de temperatură: culoarea roșie și albastră. Culoarea roșie este suprafața caldă, iar albastră este mult mai rece. Acolo unde este un albastru pronunțat se vede că în acele locuri are loc pierderea.”

Cum poți obține eficientizare energetică maximă

Chiar dacă ți-ai izolat pereții apartamentului, acest lucru nu îți garantează că vei scăpa de scurgerile de energie termică.

„Această suprafață care este de culoare roșu aprins, putem presupune că acolo sus este hidroizolare rea, iar umezeala poate pătrunde între plastinele de polistiren și peretele de bază și se creează poduri de aer rece, și de aici tot sunt pierderi de căldură.”

Totuși, oamenii care și-au izolat termic pereții blocului, chiar dacă au făcut-o ilegal, spun că se bucură de un consum redus al energiei termice. Potrivit legislației, izolarea termică din exterior a unui singur apartament este interzisă. O autorizație pentru astfel de lucrări se emite pentru anveloparea unei coloane de apartamente sau a întregului  bloc locativ și doar în cazul în care există un proiect tehnic în acest sens, care stipulează clar ce materiale vor fi utilizate.

„La mine casa încă din anul 2004 este învelită cu spumă de polistiren, cu grosimea de 5 cm, se simte pe loc că este eficacitate. Până atunci bătea vântul, nu erau schimbate ferestrele, se simțea cum umblă draperiile acum nici, termoizolarea e mare, nu se aude de afară.”

„Nu arată estetic, totul împrejur este colorat, parcă nu e după reguli, poate chiar pe alocuri este contrar legii. Nu-mi place, pur estetic și în general, dacă statul și-ar asuma această responsabilitate și ar face totul potrivit legii, după reguli, ca totul să fie cum se cuvine,  atunci aș fi fost pro, dar ceea ce se întâmplă acum, e un fel de anarhie.”

„Toate aceste permisiuni și proiecte costă bani, din păcate oamenii achită prețul apartamentului, dar ei nu sunt protejați de faptul că în apartament va fi frig.”

Specialiștii spun că pentru obținerea eficienței energetice e nevoie de întreprins un complex de măsuri, dar nu înainte de a face o evaluare a pierderilor.

„Trebuie să ne facem un plan de eficiență energetică, este foarte bine ca să concepem cel puțin o strategie de eficientizare energetică a unui bloc, dacă vorbim despre partea rezidențială, pentru că trebuie să ținem cont că în Republica Moldova, cea mai mare parte de energie se cheltuie la încălzirea locuințelor, deci consumul rezidențial.”, a menționat Sergiu Ungureanu, expert în energetică.  

Pentru anul2024, Guvernul a alocat, prin intermediul Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial (FEERM), cel puțin 723 de milioane de lei, în următorii trei ani în vederea implementării măsurilor necesare pentru reducerea consumului de energie.  Pentru anul curent deja au fost selectate, prin concurs 25 de asociații de locatari, în blocurile gestionate de acestea urmând a fi efectuate audituri energetice și realizate măsurile necesare de eficiență energetică. Astfel autoritățile speră că după implementarea măsurilor de eficientizare energetică consumul de căldură și electricitate să se reducă cu cel puțin 30%.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *