Și moldovenii din Israel vor putea să-și convertească permisele de conducere

Foto simbol. Sursa: ipn.md

Republica Moldova și Statul Israel au semnat acordul privind conversiunea permiselor de conducere.

Ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel, Alexandr Roitman și ministrul Transporturilor și Siguranței Rutiere al Statului Israel, Miri Regev, au semnat acordul interguvernamental privind conversiunea permiselor de conducere, scrie unica.md.

În cadrul ceremoniei de semnare a acordului părțile și-au exprimat interesul pentru continuarea consolidării dialogului bilateral, inclusiv prin contacte interguvernamentale.

În baza acordului, părțile vor recunoaște reciproc, în scopul conversiunii, permisele de conducere emise de autoritățile competente ale celeilalte părți, în conformitate cu normele naționale, pentru titularii permiselor de conducere, care obțin reședința pe teritoriul statului de reședință.

Amintim că, ieri, 20 martie, autoritățile au anunțat că moldovenii rezidenți în Italia, dar și cetățenii italieni rezidenți în Republica Moldova își vor putea converti permisele de conducere. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu Guvernul Republicii Italiene pentru recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere în scopul conversiunii.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *