În Republica Moldova vor fi înființate camere agricole
În Republica Moldova vor fi create camere agricole – un sistem instituțional care va contribui la realizarea priorităților de dezvoltare a sectorului agrar și a mediului rural. Potrivit unui proiect de lege, aprobat ieri, 6 martie, de Guvern, acestea vor fi constituite în două niveluri: camere agricole regionale și Camera Agricolă Națională. Voi înființate camere agricole în 10 regiuni ale țării.
Proiectul este conceput pentru a susține dezvoltarea comunității agricole și promovarea integrării tehnologiilor noi, a inovațiilor și a bunelor practici. De asemenea, prin intermediul camerei agricole, fermierii vor putea colabora pentru a aborda problemele specifice și își vor putea promova interesele în raport cu autoritățile publice, instituțiile și organizațiile naționale și internaționale.
„Camerele agricole vor oferi fermierilor acces la resurse și informații necesare, inclusiv la programe de instruire și finanțare, facilitând schimbul de cunoștințe și experiențe între membri. Un fermier va putea fi membru doar al unei camere agricole regionale”, explică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
Cameră agricolă – organizație profesională autonomă, apolitică și nonprofit, cu statut de persoană juridică de drept public, creată cu scopul de a reprezenta și de a proteja interesele fermierilor în dialogul cu autoritățile publice în procesul de luare a deciziilor pe marginea politicii de dezvoltare a agriculturii și a mediului rural și de a intensifica cooperarea intersectorială.
Legea urmează să fie aprobată de Parlament.
Expresul.md
Lasă un răspuns