Camioanele care transportă produse ușor alterabile vor avea regim prioritar la vamă

Imagine simbol, sursa: transport.md

Camioanele care transportă produse ușor alterabile vor avea regim prioritar la vamă. Anunțul a fost făcut de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care împreună cu Serviciul Vamal au semnat, ieri, 12 martie, un Ordin comun cu privire la procedura de vămuire a produselor perisabile exportate din Republica Moldova

Prevederile documentului vor facilita și promova exportul de produse perisabile de origine din Republica Moldova, în act fiind stabilit mecanismul de facilitare și prioritizare a exportului produselor ușor alterabile și procesul de traversare a frontierei cu acest tip de marfă.

„Ordinul comun stipulează asigurarea condițiilor necesare pentru vămuirea și trecerea, peste frontiera vamală, în mod prioritar, a produselor agricole perisabile exportate din Republica Moldova”, menţionează ANSA.

De asemenea, inspectorii ANSA, la emiterea certificatelor fitosanitare/sanitar-veterinare pentru anumite mărfuri, vor elibera, pentru fiecare unitate de transport, marcajul „PERISABIL TRANSPORT PRIORITAR” și vor înscrie pe marcaj numărul certificatului fitosanitar sau a certificatului sanitar-veterinar și data eliberării.

Acest marcaj va fi amplasat pe parbrizul camioanelor care vor exporta produse perisabile de origine din Republica Moldova și va servi ca temei de trecere în regim prioritar, rezumă sursa citată.

Nota redacției: PERISÁBIL, -Ă, perisabili, -e, adj. Care se strică, se alterează ușor; supus stricăciunii, alterării, dispariției. – Din fr. périssable.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *