Decis. Pentru alegerile prezidențiale din Rusia va fi deschisă doar o secție de votare

Pentru alegerile prezidențiale din Rusia este interzisă deschiderea secțiilor de vot pe teritoriul Republicii Moldova oriunde în afara misiunii diplomatice. O spune ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi. Potrivit șefului diplomației, orice tentativă a Rusiei de a deschide secții de votare în altă parte decât în incinta misiunii diplomatice va fi curmată, transmite  IPN.

Mihai Popșoi spune că Republica Moldova interzice deschiderea secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia, cu excepția celei din incinta misiunii diplomatice. Decizia are loc după ce în anul 2021, la alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, în Republica Moldova au fost deschide 30 de secții de votare, dintre care 27 în stânga Nistrului.

„Noi am interzis organizarea alegerilor oriunde în afara misiunii diplomatice. Iar conform Convenției de la Viena, e complicat să întreprinzi acțiuni care ar împiedica activitatea unei misiuni diplomatice. Dacă se va încerca organizarea acestui scrutin oriunde în altă parte, acest lucru va fi extrem de contraproductiv”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Întrebat cum va acționa Chișinăul dacă Moscova va insista pe deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană, Mihai Popșoi a menționat că o astfel de acțiune va fi contracarată.

„Nu pot divulga toate măsurile pe care le vom aplica, pot să spun doar că statul Republica Moldova este mai rezilient acum ca niciodată. Vom încerca să contracarăm acțiuni care sunt în detrimentul decizie suverane anunțate și convenite cu statul Republica Moldova”, a spus ministrul afacerilor externe.

Alegerile prezidențiale din Rusia vor fi organizate pe 17 martie. Actualul președinte, Vladimir Putin, a anunțat că va candida pentru al cincilea mandat.

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *