Șase angajați ai Serviciului Vamal de la Sculeni și Leușeni au fost trimiși în judecată pentru mită

Vama Sculeni. Imagine simbol

Șase angajați ai Serviciului Vamal (SV) și un angajat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) au fost trimiși în judecată, fiind învinuiți de săvârșirea mai multor episoade de corupere pasivă, anunță Procuratura Generală (PG).

Aceștia ar fi luat mită în perioada 2020-2022 în vamele Sculeni și Leușeni de la șoferii microbuzelor care transportă colete în străinătate.

„În perioada 2020-2022, cei șase angajați ai SV și angajatul IGPF, care activau în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Leușeni – Albița, au pretins și primit mijloacelor financiare ce variau între 50-500 de euro, pentru a favoriza trecerea autovehiculelor ce transportă pasageri şi/sau colete, fără a dispune măsurile legale ce se impuneau, efectuând un control superficial, fără a obliga conducătorii mijloacelor de transport de a achita drepturile de import pentru mărfurile care le transportau, precum și pentru urgentarea procedurii de verificare”, se spune într-un comunicat al PG.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Aceștia riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200 000 la 300 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani, închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani și amendă în mărime de la 50 000 la 100 000 de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Cauza penală a fost pornită în ianuarie 2021, de către Procuratura Anticorupție, investigarea căreia a fost efectuată de un grup comun de investigaţie constituit din autoritățile competente ale Republicii Moldova și ale României. Anterior, din cauza penală menționată au fost disjunse alte 3 cauze penale, în privința a 5 angajați ai IGPF, precum și a 3 persoane fizice, cauze care au fost expediate în instanța de judecată pe parcursul anului 2023.

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *