Două discipline din clasele primare nu vor mai avea descriptori și evaluări sumative
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat că a modificat Metodologia privind evaluarea criterială prin descriptori în învățământul primar. Astfel, rezultatele elevilor claselor I-IV-a la disciplinele „Educația moral-spirituală” și „Dezvoltarea personală” vor fi apreciate prin cuvinte încurajatoare.
O altă noutate frumoasă pentru profesori este că portofoliile performanțelor școlare ale elevilor nu mai sunt obligatorii, întocmirea lor rămânând la discreția cadrelor didactice.
De asemenea, tabelul performanțelor școlare a fost simplificat, reducându-se de la patru la o pagină. MEC a precizat că: „Formatul, completarea, păstrarea și transmiterea acestuia către părinții/tutorii copiilor va fi decisă de fiecare instituție de învățământ în parte”.
Lasă un răspuns