Cum a evoluat relația Uniunea Europeană – Republica Moldova în 2023

Sursa: ipre.md

Odată cu lansarea negocierilor privind aderarea la Uniunea Europeană, Republica Moldova se va angaja într-un amplu proces de modernizare și reforme. UE și statele sale membre vor susține parcursul european al țării, oferind asistență financiară și tehnică substanțială necesară pentru inițierea procesului de aderare.

Inițiativele vor contribui la creșterea nivelului de trai în țară, iar cetățenii Republicii Moldova vor resimți avantajele de a fi parte a familiei europene încă de la o etapă timpurie.

E momentul potrivit să trecem în revistă principalele realizări ale relațiilor UE-Republica Moldova în anul 2023 și să aruncăm o privire perspectivelor ce se deschid pentru 2024:

  • Consiliul European a deschis negocierile cu Republica Moldova;
  • Asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova a fost majorată cu 145 de milioane de euro, aproape dublu comparativ cu fondurile anunțate anterior;
  • 895 de mii de cetățeni au beneficiat de compensații pentru energia termică, electrică și combustibili solizi;
  • Republica Moldova a devenit parte a Mecanismului de Protecție Civilă;
  • Republica Moldova este prima țară din afara UE care a primit acces la Mecanismul pentru interconectarea Europei;
  • 64% dintre exporturile Moldovei au ajuns pe piețele europene în ianuarie – septembrie 2023;
  • Au fost acordate credite de cca 16,5 milioane de euro, care au finanțat 109 inițiative ale agricultorilor;
  • 75 de milioane de euro au fost alocate pentru modernizarea a zece spitale raionale;
  • 8 milioane de euro, oferite pentru susținerea antreprenorilor disponibile pentru 2023 – 2026;
  • 6,4 milioane de euro au fost redirecționate pentru lucrările de protejare ale patrimoniului cultural;
  • 40 de instituții media au beneficiat de granturi, dezvoltarea capacităților, mentorat și training-uri.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *