Toate federațiile sportive vor putea beneficia de alocații financiare din partea statului

Imagine simbol

Repartizarea alocațiilor financiare de la bugetul de stat pentru sportul de performanță se va face conform unei proporții modificate. Astfel, de alocații vor putea beneficia toate federațiile sportive naționale, nu doar cele care au obținut performanțe sportive remarcabile în anul precedent. O decizie în acest sens a fost aprobată ieri, 6 decembrie, în ședință de Guvern, transmite moldpres.md.

Mai exact, repartizarea va avea loc în felul următor: 15%  – pentru ramurile de sport olimpice și paralimpice; 2%  – pentru ramurile de sport neolimpice și neparalimpice; 68% – pentru performanțele sportive obținute la ramurile de sport olimpice/paralimpice și neolimpice; 15% – mijloacele financiare sub formă de rezervă a autorității centrale de specialitate în domeniul culturii fizice și sportului. Inițial, proporția era următoarea: 15%  – pentru ramurile de sport olimpice și paralimpice; 65% – pentru performanțele sportive obținute la ramurile de sport olimpice/paralimpice și neolimpice; 20% – mijloacele financiare sub formă de rezervă a autorității centrale de specialitate în domeniul culturii fizice și sportului.

Totodată, modificările Regulamentului prevăd că federațiile sportive vor putea accesa mijloace financiare suplimentare pentru realizarea programelor olimpice și obținerea cotelor de participare la Jocurile Olimpice și Paralimpice.

„Aceste modificări îmbunătățesc mecanismul de finanțare aplicat în premieră în acest an, inclusiv, prin extinderea finanțării pentru probele paralimpice. Inițiativa vine și din dorința de a asigura o mai bună incluziune și a reflecta și prin susținere financiară rezultatele frumoase pe care le obțin, inclusiv,  sportivii noștri paralimpici. Țin să menționez că în acest an, sportivii noștri au obținut un număr record de medalii din istoria Republicii Moldova”, a menționat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

În anul 2023 a fost utilizat un mecanism nou de finanțare a sportului de performanță conform criteriilor distincte. Astfel, federațiile sportive naționale au primit alocații de la bugetul de stat în baza performanțelor sportive din anul precedent.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *