Editorial / Lucia Bacalu: „Și te pocnește o mândrie și o bucurie… Oare de ce?”

Capitala Tineretului 2023. La Ungheni. Zeci de evenimente, mai mari și mai mici, mai inspirate sau făcute de mântuială – de toate au fost.
Nu mă voi opri la ele și nici nu voi vorbi despre ele. Poate cu altă ocazie și în alte circumstanțe.

Vreau să atrag atenția, însă, asupra unui aspect, care devine din ce în ce mai deranjant. Din cauza sărăciei vocabularului nostru sau din lipsă de idei, sau poate din frustrări și dorința de a demonstra că suntem mai ceva decât cineva, o tot dăm pe englesisme.
Iată că un grup de tineri din Ungheni s-a apucat să realizeze un proiect cu o denumire ce te lasă mască: „Team building for teenagers”. Da, da. Exact așa se numește. Cum altfel? Că n-or zice pre limba noastră strămoșească.

Când o dai în englesisme, parcă, nu știu cum, devii brusc mai important și mai inteligent. Te ridici sus-sus de tot, ajungi rege sau regină peste supușii tăi ce nu înțeleg o iotă din ceea ce vorbești. Și te pocnește o mândrie și o bucurie pe care abia de o mai poți duce.
Doar că toate se întâmplă în mintea ta.

Să revenim la proiect. Cel cu „Team building for teenagers”. Știți ce a prevăzut? Nimic. Efecte minime cu vorbe deocheate.
Cum, Doamne, strămoșii noștri puteau să se adune pe la șezători (fără mini-granturi și proiecte sofisticate), să „socializeze”, să glumească, să cânte, să „conștientizeze” cât de importantă este „implicarea”, și „public speaking”-ul, și „personal branding”-ul, fără a uita limba noastră, despre care Alexei Mateevici a spus că-i „un șirag de piatră rară pe moșie revărsată”, e „o comoară în adâncuri revărsată” și tot așa mai departe.

Iată că o parte dintre tinerii noștri și unii dintre pretinșii intelectuali, umblați pe la tot felul de „but camp”-uri și „master-class”-uri, încearcă să iasă în evidență cu tot felul de „wow” și „nice”.

Și iată așa am ajuns de unde am pornit. De la o extremă la alta. De la o limbă batjocorită, înțesată cu tot felul de rusisme, la aceeași limbă batjocorită, doar că deja cu tot felul de englesisme.

Și tot batem pasul pe loc. Și rămânem agramați – nu suntem în stare să scriem o frază fără greșeli, iar când încercăm să vorbim în fața oamenilor ne tot bâlbâim și folosim fraze deocheate, de ți se usucă urechile când le auzi. La ce mai folosesc oare „training”-urile de „public speaking”-uri cu care ne tot lăudăm?

Ne declarăm mari patrioți, mari iubitori de obiceiuri și tradiții strămoșești, sărbătorim Crăciunul pe 7 ianuarie, după ce întâlnim, pe 1 ianuarie, anul nou cu tot felul de cărnuri și dulciuri pe masă. Așteptăm cu înfrigurare Sf. Vasile, un alt an nou. Și… organizăm „Christmas party” cu tot felul de „Christmas songs”.

Mai pe scurt, „С Новым годом, товарищи!”. Scuze. „Happy new year!”. Că n-om zice simplu, în limba noastră cea română, pentru care mii de oameni au vărsat sânge: „La mulți ani!”.
Să ne dea Domnul mai multă minte, demnitate și verticalitate!