A fost trimis în judecată pentru că a încercat să introducă în țară o valiză burdușită de bani
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță trimiterea în judecată a bărbatului reținut în octombrie 2023 cu 550.000 de euro de contrabandă la vama Sculeni.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, asupra banilor a fost aplicat sechestru, în vederea eventualei confiscări în folosul statului.
Pentru infracțiunea comisă, bărbatul riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri finale de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, bărbatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
În prezent, urmărirea penală continuă și în privința altor persoane care ar fi putut participa la comiterea infracțiunii.
Amintim că incidentul a avut loc la începutul lunii octombrie. Bărbatul, de aproximativ 60 de ani, s-a prezentat la vama Sculeni la volanul unei mașini de lux și le-a comunicat inspectorilor vamali că nu are nimic de declarat. Totuși, oamenii legii i-au verificat mașina, iar în portbagaj a fost găsită valiza cu pricină. În unul dintre compartimente se aflau haine, iar sub stofa de protecție a valizei – suma de bani pe care acesta intenționa să o introducă ilegal în țară. Astfel, atât banii, cât și automobilul au fost ridicați pentru continuarea cercetărilor, iar bănuitul a fost reținut atunci pentru 72 de ore.
Expresul.md
Lasă un răspuns