A fost aprobat bugetul pentru anul 2024 cu titlul „Investim pentru copii”
A fost aprobat bugetul pentru anul 2024 cu titlul „Investim pentru copii”. Premierul Dorin Recean, în primul mesaj public după aprobarea bugetului anunță că pentru anul viitor au fost alocați mai mulți bani pentru „viitorul copiilor”. „Am decis că în 2024 alocăm cei mai mulți bani pentru viitorul copiilor, generației care va construi Moldova de mâine, prin acces la educație modernă și de calitate, pentru o societate consolidată și prosperă”, a punctat premierul, scrie zdg.md.
Vedeți, mai jos, mesajul integral al premierului.
„Astfel, de la 1 ianuarie 2024:
- majorăm considerabil indemnizația la nașterea copiilor, care va fi de 20 de mii de lei;
- alocăm aproximativ 1 miliard de lei pentru a majora cu 15% salariile tuturor pedagogilor din țară, adică pentru peste 50 de mii de oameni;
- dublăm bursele la studenții facultăților cu profil pedagogic, pentru a avea școli cu profesori care contribuie la un viitor mai bun pentru copiii noștri;
- mărim alocările financiare pentru programul „Protecția familiei și copilului” și alocăm bani pentru dezvoltarea satelor și orașelor noastre, așa încât familiile noastre să aibă condiții bune de trai acasă, iar copiii, oriunde s-ar naște, să aibă aceleași oportunități de dezvoltare”.
Suplimentar, în 2024, vom continua să investim în comunități, afaceri și dezvoltare economică. Alocăm aproape 200 de milioane de lei pentru susținerea întreprinderilor, prin programe de susținere a antreprenorilor, precum 373. Am majorat ajutorul pentru iarnă și vom continua să acordăm compensațiile în factură pentru energie.
Bugetul „Investim pentru copii” este un buget solidar, care include dimensiunea socială și țintește eficient categoriile beneficiare”, a anunțat premierul.
Cabinetul de miniștri condus de Dorin Recean s-a întrunit vineri, 1 decembrie, în ședință și a aprobat proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024, care se va prezinta Parlamentului spre examinare.
Se planifică încasări de 66,6 miliarde de lei și cheltuieli de 82,2 miliarde lei, cu un deficit de 15,6 miliarde de lei. Cea mai mare sursă de venit rămâne TVA-ul. Se preconizează pentru anul 2024 în sumă de 34 de miliarde de lei, mai mult de jumătate din veniturile planificate.
Expresul.md
Lasă un răspuns