Instituțiile care prestează servicii publice vor putea notifica cetățenii prin intermediul MNotify

Conceptul serviciului guvernamental de notificare electronică MNotify a fost aprobat în ședința Cabinetului de Miniștri. Prin intermediul acestuia, prestatorii de servicii electronice vor transmite cetățenilor notificări prin mesaje, precum cele care se referă la expirarea pașaportului sau diverse autorizații, a subliniat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

„Acest serviciu reprezintă o modalitate uniformă și reutilizabilă, comodă, de transmitere a notificărilor în cadrul sistemelor informaționale deținute de prestatorii de servicii electronice prin diverse canale de notificare, în scopul facilitării interacțiunii acestora cu persoanele fizice și juridice. Principalii beneficiar fiind servicii, precum: CNAM, Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Servicii Publice și multe alte servicii care oferă servicii publice cetățenilor și antreprenorilor. Desigur, principalii beneficiari sunt cetățenii. De exemplu, v-a expirat buletinul. Dacă sunteți abonat la serviciul MNotify, vine un mesaj SMS că v-a expirat buletinul, mergeți și vi-l perfectați. Sau ați dat comandă de pașaport nou, pașaportul este gata, ați primit o notificare prin SMS că puteți să-l ridicați”, a precizat Dumitru Alaiba.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *