În ziua alegerilor, Agenția Servicii Publice va elibera gratuit buletine de identitate provizorii

Buletin de identitate provizoriu. Imagine: zdg.md

Agenția Servicii Publice informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, că duminică 5 noiembrie 2023, în ziua desfășurării alegerilor locale generale, subdiviziunile teritoriale ale Agenției Servicii Publice vor activa cu program special de muncă: 7.00-21.00. La solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani vor fi eliberate buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate solicitate anterior.

În ziua de 5 noiembrie 2023, Agenția Servicii Publice va elibera gratuit buletine de identitate provizorii, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani, care în ziua scrutinului nu vor deține acte de identitate necesare pentru efectuarea votării prevăzute de lege și anume:

  • celor înregistrați la domiciliu și/sau la reședința temporară până la data de 05.08.2023, precum și celor care și-au schimbat domiciliul/reședința temporară în perioada 07.08.2023 – 03.11.2023 în aceeași unitate administrativ-teritorială (comună, oraș, municipiu);
  • studenților și elevilor cu drept de vot, înmatriculați la instituțiile de învățământ în localitatea în care și-au stabilit domiciliul sau reședința temporară după data de 05.08.2023, la prezentarea carnetului de student/elev cu înscrieri privind instituția de învățământ la care sunt înmatriculați din localitatea respectivă.

Cetățenii Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani, care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate  în perioada 5 octombrie – 2 noiembrie 2023, pot ridica actul de identitate până la data de 3 noiembrie curent, indiferent  de termenul de prestare solicitat.

Informații suplimentare pot fi solicitate la telefoanele de contact ale Serviciului suport clienți: 14-909 sau (+373) 022-25-70-70.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *