Un bărbat din Ungheni a fost condamnat la 15 ani de închisoare
Pe 4 octombrie curent, un bărbat în vârstă de 69 de ani din raionul Ungheni, a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de omor intenționat săvârșit asupra unui membru de familie, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 15 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, sentința a fost dată de Judecătoria Ungheni.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni, inculpatul, la data de 12 februarie 2023, aproximativ la orele 04:00, în timp ce se afla la domiciliul său din raionul Ungheni, unde locuia cu soția sa, în circumstanțe necunoscute, și-a sugrumat partenera de viață.
Inculpatul a pledat nevinovat.
Conform versiunii lui, în noaptea comiterii crimei, el nu ar fi dormit cu victima în cameră și nu cunoaște nimic. A auzit strigăte, zgomote și când a venit în odaia unde se afla soția sa, a găsit-o deja moartă. A declarat că nu știe cine ar fi putut să o omoare. A menționat că a încercat să îi maseze gâtul crezând că așa o va salva, dar femeia era deja rece.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Expresul.md
Lasă un răspuns