Proiectul de lege ce prevede excluderea normelor legale care permit organizațiilor obștești ale părinților să acorde suport financiar pentru dezvoltarea instituțiilor de învățământ este supus consultărilor publice. Această procedură de colectare și alocare a mijloacelor bănești, potrivit participanților la discuții, este una netransparentă. Totodată, proiectul nu interzice înființarea asociațiilor obștești ale părinților, transmite deschide.md.

„Proiectul de lege prevede modificări la Codul fiscal și Codul educației, care au scopul de a exclude normele abuzive, de a reduce taxele și de a descuraja colectarea plăților neformale de la părinți, precum și de a asigura transparența valorificării mijloacelor financiare”, a menționat deputata Larisa Novac, unul dintre autorii proiectului de lege.

În caz că va fi adoptată și va intra în vigoare, noua lege va permite persoanelor fizice și juridice să ofere donații, granturi sau sponsorizări direct instituțiilor de învățământ, care vor fi investite în dezvoltarea bazei materiale a acestora. Respectivele alocații vor fi acordate direct într-un cont extrabugetar, iar Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza gestionarea mijloacelor oferite.

La consultările publice desfășurate la Parlament au participat deputați, autori ai inițiativei legislative, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, reprezentanți ai instituțiilor publice de învățământ și părinți.

Potrivit proiectului, persoanele fizice vor putea dona 2 % din impozitul anual instituțiilor publice de învățământ, pentru a contribui inclusiv la dezvoltarea bazei materiale a acestora.

Autorii inițiativei legislative propun completarea Codului fiscal cu prevederi care să permită deducerea donațiilor în beneficiul instituțiilor publice de învățământ în cuantum de până la 10 % pe an, dintr-un salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat de Guvern.

Documentul urmează să fie examinat în cadrul comisiilor permanente, după care va fi propus spre adoptare în plenul Parlamentului. Potrivit dispozițiilor finale, se propune ca modificările legislative să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Expresul.md