Opinii / Lucia Bacalu: ”Democrație versus degradare morală”

La momentul de față, marea majoritate a populației se folosește de rețelele sociale. Sunt ușor de accesat și afli toate noutățile: de la investigații jurnalistice și știri de ultimă oră până la zilele de naștere ale unor prieteni, inclusiv virtuali.â

Nu e rău. Suntem în secolul vitezei și aceste rețele chiar ne ajută să fim în pas cu vremea.
Pe de altă parte, din păcate, și-a făcut loc aici și mahalaua. Bârfe, minciuni, manipulare – de toate și pentru toți găsești din belșug. Încetul cu încetul, ne vom învăța să alegem „grâul de neghină”. Personal, am găsit soluția. Imediat ce văd o știre falsă, o raportez. Imediat ce văd comentarii de pe profiluri false, blochez acele profiluri. Dacă ai să-mi spui ceva, ai curajul să-ți arăți adevărata față. În caz contrar, refuz să discut cu niște stafii, diverse animale, personaje din filme etc.

În ultima perioadă, tot mai des văd postate imagini din vacanțe. Nu e rău, zic eu. E un fel de promovare a unor locuri ce merită să fie vizitate. Mi-aș dori să văd mai multe imagini și de pe la noi, căci avem locuri minunate, despre care nici măcar nu știm. Toate bune și frumoase. Dar… Nu am înțeles niciodată de ce trebuie să te fotografiezi, fiind la mare, în costum de baie sau în haine transparente, ca să se vadă tot ce ai frumos și mai puțin frumos. Uneori, mă uit la astfel de fotografii ale unor persoane, inclusiv cu funcții importante, și mi se face rușine.

Nu, nu sunt pudică. Accept și chiar admir unele fotografii cu domnișoare „dezgolite frumos”, cum le place unor jurnaliști să zică. E vorba de fotografii artistice. Dar să stai întinsă cu un picior în mare și altul pe nisip, arătându-ți tot ce ai – se referă nu doar la femei, ci și la bărbați – mi se pare, nu știu cum, jenant. Dacă vrei cu tot dinadinsul să arăți marea și pe tine, există o mulțime de modalități de a poza: decent și cu gust. La un apus sau răsărit de soare, spre exemplu, cu o haină pe tine, zâmbind sau mai știu eu cum.  Oare cei care-și postează imagini cu trupurile lor dezgolite se gândesc că mâine-poimâine vor trebui să apară la serviciu, în fața unor elevi, copii de grădiniță, pacienți și tot așa mai departe?

„E democrație. Fac ce vreau”, ar zice unii. De acord. Dar poate trebuie să ai și un pic de decență, mai ales în cazul unor persoane publice.
Îmi amintesc de gălăgia iscată chiar recent de o persoană publică, profesor universitar, mare „analist” pe la toate posturile de televiziune, tată a opt sau nouă copii, că nu mai știu câți are.

Ei, cum să te filmezi în slip, pe care au fost imprimate elemente din drapelul de stat, învârtindu-ne râzând pe plajă, apoi să plasezi acel filmuleț pe rețelele sociale. Din punctul meu de vedere, nu mai este vorba de democrație, ci de degradare morală. Oare la ce s-a gândit acel personaj? Sau, mergând în vacanță, și-a lăsat creierul și rușinea acasă, să se mai odihnească și ele?

Suntem atât de tehnologizați, avem cu toții telefoane, putem fotografia, putem filma, putem edita, și e foarte bine. Dacă am mai fi avut și discernământ ce să înțelegem și să știm care imagini putem să le facem publice și care ar fi bine să le păstrăm doar pentru noi, chiar am fi extraordinari.