FOTO / La Săghieni – într-un sat mic, cu lacăte pe uși și porți și câțiva zeci de oameni

Un sătuc mic, aflat la circa 30 de kilometri de centrul raional, este parcă uitat de toți și de toate.

Într-o zi de joi, am mers la Săghieni, un sat care face parte din comuna Alexeevca, acolo unde porțile și ușile sunt încuiate cu niște lacăte mari, acolo unde nu există un centru medical, un magazin, sau o biserică. În schimb sunt câțiva oameni, pe care i-am găsit cu mare greu.

Am intrat pe traseul principal, pe acolo unde indicatorul arăta spre dreapta 2 kilometri și am mers, preț de câteva minute bune, pe un drum pietruit până am ajuns la o livadă. Casele din stânga noastră, fără garduri sau porți, nu dădeau niciun semn că acolo ar fi trăit cineva. Ne-am luat câte un măr din livadă și am făcut cale întoarsă. Am luat-o pe o străduță îngustă,la fel pietruită, în speranța că vom găsi pe cineva. Am trecut de câteva case unde era puse lacăte la ușe și porți. La un moment dat, gălăgia pe care o făcea un fierestrău, ne-a făcut să ne dăm seama că suntem tot mai aproape de a găsi pe cineva. Apropiindu-ne tot mai mult, am auzit găinile care cotcodăceau, câinele care lătra, ba chiar și niște pisoi mici ce mieunau la poartă. Într-un final, în ogradă, am zărit un copilaș de vreo 6 ani. Am strigat și a ieșit stăpâna, Nadejda Petic, o femeie de vreo 50 de ani.

Am salutat-o, ne-am prezentat și i-am zis că vrem să vorbim cu mai mulți oameni din sat. „Ei, nu veți găsi pe nimeni, pentru că aici nu prea trăiesc oameni. Am o vecină în vârstă, de vreo 80 de ani, apoi mai încolo altă familie de vârstnici. Lângă fântîna cea părăsită mai trăiește un moș, vreo 5 oameni mai la deal și vreo cinci mai la vale și gata”, ne spune femeia.

Nadejda Petic s-a născut la Lidovca, dar s-a căsătorit și de 30 de ani trăiește la Săghieni. Soțul este invalid, copiii s-au căsătorit și au plecat din sat. Ea nu are cu cine schimba o vorbă, nu poate nici să iasă din ogradă pentru că nu-și poate lăsa soțul singur. Trebăluiește singură prin ogradă. Uneori un nepot din Lidovca mai vine să o ajute.

Apa o aduce cu căldarea de la fântâna din preajmă. O dată în câteva săptămâni merge la oraș pentru a se aproviziona cu mâncare. Își umple rucsacul și cele două genți pe care le poate duce în mâini și se întoarce. Iar când îi trebuie pâine, sau alte produse mai mărunte, merge la magazinul din satul Alexeevca. Mai vin și copiii să-i aducă câte ceva. Nu-i pare rău nici pentru o secundă că a venit să locuiască aici. Cândva, satul era populat de multă lume, acum e liniște, spune femeia. Pădurea se află chiar peste drum de casa familiei Petic.

„Unde e centrul satului?”, întreb. „Aici, unde e magazinul”, zicea ea arătând cu mâna la vreo 10 metri mai încolo. I-am mulțumit doamnei pentru discuție și am mers spre centrul satului. Am găsit și magazinul pe ușa căruia erau puse două lăcate mari. Buruienile crescute dădeau de știre că nimeni nu a mai dat de mult timp pe aici. Peste drum vedem și centrul de sănătate, care stă în păragină. Am auzit un lătrat de câine și am mers spre casa păzită de acel câine. Acolo trăia familia Bectoraș. Nea Gheorghe are aproape 80 de ani, iar mătușa Vera – 76. Ne-au invitat în ogradă. Femeia făcea mămăligă la cotlon. Bărbatul trebăluia și el prin ogradă. I-am întrebat cum o duc. „Foarte bine”, au zis la unison. Doar că au o problemă: nu funcționează telefonul staționar de ceva vreme și nu poate vorbi cu copiii, se jelui femeia. Colega s-a oferit să-i ajute, însă fără succes. „Las că m-oi duce într-o zi pe la Ungheni și m-oi lămuri eu”, zice nea Gheorghe.

„Cât de des vă duceți la oraș?”, întreb. „Ei, când primim pensia”. Merg la poșta de la Alexeevca și primesc pensia, iar la oraș merg pentru a-și face provizii pentru mai multe săptămâni.

Bărbatul povestește că a avut toată viața funcții bune, a trăit bine, nu s-a jeluit niciodată. Deși s-a născut la Rădenii Vechi, nu-i pare rău că a ales să trăiască aici. După ce a terminat studiile, l-au trimis la Săghieni să lucreze și aici și a rămas. A adus-o și pe soția lui, tocmai dintr-un sat din raionul Fălești. Le place să trăiască la Săghieni.

Și dacă suntem în preajma alegerilor, i-am întrebat dacă vor merge să-și voteze primarul. ”D-apoi cum. Noi de fiecare dată mergem!”, ne spun, iarăși, la unison. Trebuie să meargă la secția de votare din Alexeevca. Vor veni copiii să-i ia cu mașina, căci ei sunt cetățeni responsabili și trebuie să-și aleagă viitorul primar.

Ne luăm la revedere. Ne-a condus până la drum, mulțumindu-ne că le-am pășit pragul.

Conform recensământului din 2004, în satul Săghieni trăiau 97 de oameni. Acum, în 2023 locuiesc, aproximativ, 48 de oameni.

Un reportaj fotografic puteți vedea AICI.

Natalia Junghietu